Art. 15. - Legea 114/1996 LEGEA LOCUINTEI - Republicare
M.Of. 393
În vigoare Versiune de la: 30 Iulie 2022
Arată norme de aplicare
Art. 15
Alocaţiile de la bugetul de stat se fundamentează de către consiliile locale, cu ocazia elaborării bugetului de stat, distinct pentru terminarea locuinţelor şi pentru realizarea de noi locuinţe, şi se transmit consiliului judeţean şi, respectiv, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
Propunerile de alocaţii din bugetul de stat ale consiliilor locale, centralizate pe fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, se transmit Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului de către consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Pentru alocaţiile de la bugetul de stat privind sprijinul statului pentru finanţarea construcţiilor de locuinţe potrivit prevederilor prezentei legi, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului îndeplineşte atribuţiile ordonatorului principal de credite, prevăzute în Legea privind finanţele publice.
În execuţia bugetului de stat, alocaţiile pentru construcţii de locuinţe se repartizează şi se acordă consiliilor locale beneficiare de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, prin intermediul consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, potrivit normelor metodologice.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (246)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (246)
- Sentinta nr. RJ 394e29274/2022 din 03-feb-2022, Judecatoria Arad, atribuire beneficiu contract de inchiriere Legea nr.114/1996 (Civil)
- Sentinta nr. 3964/2021 din 08-apr-2021, Judecatoria Iasi, incuviintare nume minor (Minori si familie)
- Sentinta nr. 6388/2020 din 17-sept-2020, Judecatoria Bucuresti Sectorul 2, actiune in raspundere delictuala (Civil)