Art. 95. - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 95
(1)Pentru desfăşurarea examenului prevăzut la art. 92 alin. (1), colegiul de conducere al instanţei sau al parchetului care organizează examenul numeşte comisia de organizare, comisia de elaborare a subiectelor şi de corectare, comisia de soluţionare a contestaţiilor.
(2)Comisiile prevăzute la alin. (1) sunt alcătuite din preşedinte şi 4 membri, cu respectarea condiţiei desemnării în cadrul acestora a cel puţin unui reprezentant care ocupă una dintre funcţiile prevăzute la art. 2 alin. (1).
(3)Prevederile art. 68 alin. (3)-(8) se aplică în mod corespunzător.