Art. 79. - Poate participa la concursul de promovare la instanţe sau parchete superioare persoana care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 79
(1)Promovarea grefierilor şi a altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea la instanţele şi parchetele superioare se face prin concurs de verificare a pregătirii profesionale şi a cunoştinţelor de operare pe calculator şi tehnoredactare computerizată.
(2)Concursul se organizează cel puţin o dată pe an de Consiliul Superior al Magistraturii, cu sprijinul Şcolii Naţionale de Grefieri.
(3)Poate participa la concursul de promovare la instanţe sau parchete superioare persoana care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a)are o vechime de cel puţin 3 ani în funcţia în care este încadrată;
b)are calificativul "foarte bine" în ultimii 3 ani;
c)nu a fost sancţionată disciplinar în ultimii 3 ani.
(4)Promovarea la instanţe sau parchete superioare se poate face numai la instanţa sau parchetul imediat superior.
(5)Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează cu prioritate faţă de concursurile prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (3) şi art. 41.
(6)La solicitarea candidatului, compartimentul de resurse umane din cadrul instanţei sau parchetului unde acesta îşi desfăşoară activitatea întocmeşte un raport în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3). Raportul se semnează de către preşedintele instanţei ori de conducătorul parchetului şi se eliberează candidatului în termen de 3 zile de la data depunerii cererii.