Art. 72. - În aprecierea susţinerii proiectului, comisia de elaborare a subiectelor şi de corectare va avea în vedere, în principal, următoarele criterii: - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 72
(1)Proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor manageriale specifice funcţiei pentru care candidează este prezentat de către candidaţi, oral, în faţa comisiei de elaborare a subiectelor şi de corectare.
(2)În aprecierea susţinerii proiectului, comisia de elaborare a subiectelor şi de corectare va avea în vedere, în principal, următoarele criterii:
a)capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativa şi capacitatea de adaptare rapidă;
b)îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege şi regulamente, cunoaşterea acestora şi capacitatea de a le pune în practică;
c)comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, grefierii, personalul care ocupă alte funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instanţei şi transparenţa actului de conducere;
d)folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite-rezultate obţinute, gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor grefierilor şi ale altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea din subordine.
(3)Fiecare membru al comisiei va acorda o notă prezentării proiectului managerial, de la 1 la 10, nota finală a candidaţilor la proba de susţinere a proiectului reprezentând media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei.
(4)Rezultatele susţinerii proiectului se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, în termen de 24 de ore de la prezentarea proiectului managerial de către ultimul candidat.
(5)Nota primită la proba constând în susţinerea proiectului managerial este definitivă, împotriva acesteia neputându-se formula contestaţie.