Art. 254. - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 254
Comisia de disciplină are următoarele atribuţii principale:
a)cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată;
b)stabileşte persoanele care urmează să fie audiate;
c)audiază salariatul a cărui faptă constituie obiectul sesizării, persoana care a formulat sesizarea, precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea cazului;
d)poate solicita declaraţii scrise persoanelor prevăzute la lit. c);
e)poate solicita orice documente care sunt de natură să înlesnească soluţionarea cazului;
f)propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite;
g)întocmeşte rapoarte cu privire la cauzele pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează directorului institutului.