Art. 217. - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 217
(1)Pentru organizarea şi desfăşurarea concursului prevăzut la art. 215, până cel târziu la data publicării anunţului de concurs, directorul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice numeşte, prin decizie, comisia de concurs, comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi preşedinţii acestora.
(2)Comisiile prevăzute la alin. (1) sunt compuse dintr-un preşedinte, doi membri şi un secretar.
(3)Membrii comisiilor prevăzute la alin. (1), cu excepţia secretarului, sunt persoane din cadrul INEC cu pregătire şi experienţă profesională în specialitatea pentru care se organizează concursul.
(4)În situaţia în care în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice nu există persoane cu pregătire şi experienţă profesională în specialitatea pentru care se organizează concursul, în comisiile prevăzute la alin. (1) pot fi cooptaţi specialişti din afara Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.
(5)Secretarul comisiei de concurs este şi secretar al comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
(6)Comisia de concurs stabileşte subiectele, precum şi baremul de evaluare şi notare.