Art. 174. - Personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) beneficiază şi de: - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 174
(1)Personalul prevăzut la art. 2 alin. (1), în activitate sau pensionar, precum şi soţul sau soţia beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, respectiv servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, în condiţiile contractului-cadru din sistemul de asigurări sociale de sănătate, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul ordonatorului principal de credite, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
(2)Condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale în condiţiile alin. (1) sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează.
(3)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi copiilor aflaţi în întreţinerea personalului prevăzut la art. 2 alin. (1), în activitate sau pensionar.
(4)Instanţele şi parchetele au obligaţia să asigure personalului de specialitate condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le asigure sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.
(5)Personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) beneficiază şi de:
a)bilete de odihnă, bilete de tratament balnear şi bilete de recuperare fizică şi psihică, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
b)tratament medical în străinătate pentru afecţiuni medicale dobândite în timpul exercitării profesiei, dacă nu pot fi tratate în ţară, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
c)asistenţă juridică asigurată în mod gratuit de instanţa sau parchetul unde îşi desfăşoară activitatea, la cerere, prin avocat, în cazul cercetării penale, urmăririi penale sau judecării sale pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cazurile şi condiţiile stabilite prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. În situaţia în care se constată vinovăţia personalului prevăzut la art. 2 alin. (1), acesta este obligat să restituie toate cheltuielile efectuate de instanţa sau parchetul unde îşi desfăşoară activitatea.