Art. 137. - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 137
(1)În situaţia în care persoana evaluată este nemulţumită de calificativul acordat, are dreptul de a contesta rezultatul evaluării performanţelor profesionale, menţionând explicit şi motivat criteriile de evaluare a performanţelor profesionale ale căror punctaje acordate le consideră necorespunzătoare realităţii.
(2)Termenul de depunere a contestaţiei este de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţă a fişei de evaluare.
(3)Opţiunea de a face contestaţie se consemnează în fişa de evaluare, iar contestaţia scrisă se depune în termenul prevăzut la alin. (2) la instanţa sau parchetul unde îşi desfăşoară activitatea persoana evaluată.