Art. 127. - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 127
În raport cu funcţia deţinută de personalul prevăzut la art. 2 alin. (1), competenţa de evaluator, potrivit art. 118 alin. (1) lit. a), revine:
a)pentru prim-grefier, grefier-şef, grefier-şef cabinet şi grefier-şef direcţie, evaluator este, după caz, preşedintele instanţei, procurorul general, prim-procurorul sau procurorul-şef direcţie ori judecătorul/procurorul din conducerea instanţei/parchetului căreia/căruia i s-a delegat activitatea de evaluare a personalului. Evaluarea activităţii profesionale a prim-grefierului, a grefierului-şef, a grefierului-şef direcţie şi a grefierului şef-cabinet nu este supusă contrasemnării;
b)pentru grefierul-şef secţie, evaluator este, după caz, prim-grefierul sau grefierul-şef direcţie, iar contrasemnatar este, după caz, preşedintele instanţei, procurorul general, prim-procurorul sau procurorul-şef direcţie;
c)pentru grefierul-şef serviciu, evaluator este, după caz, procurorul şef-serviciu, grefierul-şef sau grefierul-şef secţie, iar contrasemnatar este, după caz, procurorul general, procurorul-şef direcţie, procurorul-şef secţie sau procurorul din conducerea parchetului căruia i s-a delegat activitatea de evaluare a personalului;
d)pentru grefierul judiciar, evaluator este preşedintele instanţei în cadrul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea sau judecătorul din conducerea instanţei căruia i s-a delegat activitatea de evaluare a personalului; evaluarea activităţii profesionale a grefierului judiciar nu este supusă contrasemnării;
e)pentru grefierul de şedinţă, evaluator este, după caz, grefierul-şef sau grefierul-şef secţie, iar contrasemnatar este, după caz, preşedintele de secţie sau judecătorul din conducerea instanţei căruia i s-a delegat activitatea de evaluare a personalului;
f)pentru grefierul principal, evaluator este, după caz, grefierul-şef, grefierul şef-secţie, grefierul-şef serviciu sau grefierul-şef cabinet, iar contrasemnatar este, după caz, procurorul-şef secţie, procurorul-şef serviciu sau procurorul din conducerea parchetului căruia i s-a delegat activitatea de evaluare a personalului;
g)pentru grefieri, agenţi procedurali şi şoferi, evaluator este, după caz, prim-grefierul, grefierul-şef, grefierul-şef direcţie, grefierul-şef secţie sau grefierul-şef serviciu, iar contrasemnatar este, după caz, preşedintele secţiei, procurorul-şef secţie, procurorul-şef serviciu sau judecătorul/procurorul din conducerea instanţei/parchetului căruia i s-a delegat activitatea de evaluare a personalului.