Art. 10. - Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 26

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2024 până la: 9 Ianuarie 2025
Art. 10
(1)Verificarea candidaţilor sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs se realizează de către comisia de organizare a concursului.
(2)Rezultatul verificării se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, cel mai târziu cu 20 de zile înainte de data susţinerii probei scrise.
(3)În termen de 48 de ore de la publicarea listei privind rezultatele verificării, candidaţii pot formula contestaţii. Contestaţiile privind rezultatele verificării se transmit, prin intermediul poştei electronice sau prin fax, comisiei de organizare a concursului sau se depun la curţile de apel în raza cărora există posturile scoase la concurs, care le înaintează de îndată comisiei de organizare a concursului.
(4)Contestaţiile se soluţionează, prin hotărâre definitivă, de comisia de organizare a concursului, în termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), iar rezultatele se publică de îndată pe paginile de internet ale instituţiilor prevăzute la alin. (2).
(5)După soluţionarea contestaţiilor se întocmeşte lista finală a candidaţilor, care se publică pe paginile de internet ale instituţiilor prevăzute la alin. (2).