Art. ii. - Legea 101/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

M.Of. 371

În vigoare
Versiune de la: 13 Mai 2019
Art. II
Prevederile punctelor 11 şi 12 ale art. I, referitoare la dispoziţiile art. 141 alin. 7 şi alin. 81, nu se aplică în situaţia concediilor fără plată aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 75 alin. 2, cadrele militare în activitate care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, ocupă funcţii cu grade superioare faţă de cele deţinute cu mai multe trepte decât cele prevăzute la alineatul respectiv se menţin în funcţiile în care sunt încadrate şi pot fi numite în alte funcţii prevăzute cu cel mult acelaşi grad.
Dispoziţiile art. 75 alin. 3 sunt aplicabile celor care dobândesc calitatea de cadru militar în activitate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.