Art. 8. - Art. 8 - Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
M.Of. 393
În vigoare Versiune de la: 2 Decembrie 2025
Art. 8
(1)Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de:
a)10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
b)7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
(2)În cazul în care contestaţia priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire.
(2)[textul din Art. 8, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 07-iul-2020 de Actul din Decizia 221/2020]Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Repertoar numărul de obiecte din listă: (1)
Răspunsuri Achiziţii Publice numărul de obiecte din listă: (1)
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1215)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1215)
- Sentinta nr. RJ 65g54643d/2025 din 12-sept-2025, Tribunalul Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 9d2d8g5d9/2025 din 04-sept-2025, Curtea de Apel Galati, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ ggd8974d9/2025 din 14-aug-2025, Tribunalul Bucuresti, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (6)
Articole numărul de obiecte din listă: (6)
- Scurte considerente pe marginea cadrului legal aplicabil contractului de achiziţie publică de antrepriză de lucrări, în etapa executării acestuia, din perspectiva adoptării Contractului naţional de antrepriză reglementat de H.G. Nr. 1/2018
- Dilema competenţei instanţelor judecătoreşti în cazul litigiilor privind executarea contractelor de achiziţie publică încheiate prin atribuire directă
- Câteva explicaţii de interes pentru ofertanţii câştigători pe marginea Hotărârii Plenului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor din data de 16 martie 2023 sau despre ''prohodul'' cererii de intervenţie voluntară principală în procedura administrativ-jurisdicţională