Art. 56. - Art. 56 - Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
M.Of. 393
În vigoare Versiune de la: 2 Decembrie 2025
Art. 56
(1)Cererile introduse la instanţele judecătoreşti potrivit prevederilor prezentului capitol se taxează cu 2% din valoarea cererii, dar nu mai mult de 100.000.000 lei.
(2)Cererile neevaluabile în bani formulate potrivit prezentei legi se taxează cu 450 lei.
(3)Recursul/Apelul se taxează cu 50% din taxa prevăzută la alin. (1) şi/sau alin. (2), după caz.
(4)Sunt scutite de taxa judiciară de timbru prevăzută la alin. (1) şi/sau alin. (2) recursurile/apelurile formulate de autorităţile contractante.
(5)Persoana care a formulat cerere potrivit prevederilor prezentului articol poate beneficia, la cerere, de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (8)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (8)
- Decizia 167/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice
- Decizia 135/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice
- Decizia 468/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) prin raportare la art. 53 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (947)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (947)
- Incheiere nr. RJ 58457de2e/2025 din 13-oct-2025, Curtea de Apel Cluj, reexaminare taxe de timbru (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 2847e352d/2025 din 01-oct-2025, Tribunalul Maramures, suspendare executare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 73ddg7545/2025 din 24-iul-2025, Tribunalul Prahova, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (9)
Comentarii practice numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (8)
- Concesiunea: analiză juridică şi particularităţi privind proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi concesiunile pentru construcţii
- Întâlnirea preşedinţilor secţiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, dedicată dezbaterii problemelor de practică neunitară în materia litigiilor cu profesionişti şi insolvenţei, Bucureşti, 24-25 octombrie 2022
- Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, la Curtea de Apel Oradea, 6-7 iunie 2019