Art. 51. - Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

M.Of. 393

În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2025
Art. 51
(1)În cazuri justificate, dacă instanţa de judecată nu ia hotărârea de îndată, poate dispune amânarea pronunţării pentru un termen de 5 zile.
(2)Hotărârea motivată se redactează într-un termen de 7 zile de la pronunţare şi se comunică de îndată părţilor în cauză.
(3)Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se judecă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice.
(4)Prevederile art. 50 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(5)În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond. În vederea respectării principiilor oralităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, soluţionarea pe fond a cauzei ca urmare a admiterii plângerii se face de instanţa de judecată la un termen distinct, care se stabileşte ulterior pronunţării soluţiei în ceea ce priveşte plângerea asupra excepţiei.

(6)Hotărârea pronunţată de curtea de apel este definitivă.