Art. 4. - Pentru soluţionarea contestaţiei, persoana care se consideră vătămată se poate adresa: - Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

M.Of. 393

În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2025
Art. 4
(1)Pentru soluţionarea contestaţiei, persoana care se consideră vătămată se poate adresa:
a)fie pe cale administrativ-jurisdicţională Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;
b)fie pe cale judiciară instanţei de judecată.

(2)[textul din Art. 4, alin. (2) din capitolul I a fost abrogat la 22-dec-2017 de Art. IV, punctul 4. din Ordonanta urgenta 107/2017]
(3)Autoritatea contractantă care a luat la cunoştinţă despre depunerea de către persoane diferite a unor contestaţii împotriva aceluiaşi act al autorităţii contractante, atât în faţa Consiliului, cât şi în faţa instanţei, are obligaţia să informeze Consiliul şi instanţa în acest sens, transmiţând totodată copii de pe contestaţiile formulate.
(4)În cazul prevăzut la alin. (3), instanţa poate pronunţa conexarea contestaţiilor în condiţiile art. 139 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, solicitând Consiliului transmiterea dosarului. În termen de 10 zile de la primirea dosarului transmis de către Consiliu, instanţa va dispune citarea părţilor implicate în vedere discutării conexării contestaţiilor. În situaţia în care nu se pronunţă măsura conexării, instanţa va restitui Consiliului dosarul transmis în cel mult 5 zile de la pronunţare.

(5)În cazul prevăzut la alin. (4), persoana care se consideră vătămată şi care a depus contestaţie la Consiliu nu are obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru prevăzută la art. 521.

(6)În cazul în care persoana care se consideră vătămată formulează contestaţie împotriva aceluiaşi act al autorităţii contractante atât la Consiliu, cât şi la instanţa de judecată, se prezumă că aceasta a renunţat la calea administrativ-jurisdicţională.