Art. 21. - Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
M.Of. 393
În vigoare Versiune de la: 2 Decembrie 2025
Art. 21
(1)Procedura în faţa Consiliului este scrisă, iar părţile sunt audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluţionare a contestaţiei.
(3)Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia.
(1)Procedura în faţa Consiliului este scrisă, iar părţile sunt audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluţionare a contestaţiei.(2)Părţile pot fi reprezentate de avocaţi sau de consilieri juridici şi pot depune concluzii scrise în cursul procedurii. De asemenea, părţile pot solicita să depună concluzii oral în faţa Consiliului, fără ca prin aceasta să fie afectat termenul legal de soluţionare a contestaţiei, prevăzut la art. 24.
(3)Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 160/2025 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) şi ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
- Decizia 190/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (340)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (340)
- Sentinta nr. RJ 9d2d8g5d9/2025 din 04-sept-2025, Curtea de Apel Galati, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 4e499ggdd/2025 din 07-apr-2025, Curtea de Apel Targu Mures, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 725337d26/2024 din 08-oct-2024, Curtea de Apel Iasi, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (2)
Articole numărul de obiecte din listă: (2)
- Câteva explicaţii de interes pentru ofertanţii câştigători pe marginea Hotărârii Plenului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor din data de 16 martie 2023 sau despre ''prohodul'' cererii de intervenţie voluntară principală în procedura administrativ-jurisdicţională
- Principiul transparenţei în dreptul achiziţiilor publice