Secţiunea 3 - Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2025 - Legea 10/2025 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025

M.Of. 119

În vigoare
Versiune de la: 1 Octombrie 2025
SECŢIUNEA 3:Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2025
Art. 4
(1)Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanţare, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole şi titluri, este prevăzută în anexa nr. 1/04.
(2)Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj, detaliate pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2/04.
Art. 5
(1)Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 2.703.518 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 2.572.136 mii lei la credite de angajament şi în sumă de 2.527.817 mii lei la credite bugetare, cu un excedent de 175.701 mii lei.
(2)Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 153.874 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 76.385 mii lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 77.489 mii lei.
(3)Sinteza proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi detalierea pe proiecte şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 3/04 şi 5/04.
(4)Sinteza finanţării programelor bugetului asigurărilor pentru şomaj, cu detalierea pe fişele programelor bugetare, este prevăzută în anexa nr. 4/04.
(5)Sinteza sumelor alocate pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii este prevăzută în anexa nr. 6/04.