Titlul vi - Infracţiuni - Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei - REPUBLICARE
M.Of. 368
În vigoare Versiune de la: 15 Iulie 2018
TITLUL VI:Infracţiuni
Art. 112
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta membrului fondator, a administratorului, a preşedintelui societăţii cooperative ori a directorului executiv care:
a)prezintă cu rea-credinţă în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului date neadevărate asupra constituirii societăţii cooperative sau asupra condiţiilor economice ale acesteia ori ascunde cu rea-credinţă, în tot sau în parte, astfel de date;
b)prezintă, cu rea-credinţă, în adunarea generală a membrilor cooperatori o situaţie financiară inexactă sau date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii cooperative, în vederea ascunderii situaţiei ei reale.
Art. 113
c)încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din beneficii fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsa situaţiei financiare interimare sau a situaţiei financiare anuale, după caz.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta administratorului, a preşedintelui societăţii cooperative ori a directorului executiv care:
a)foloseşte cu rea-credinţă bunurile sau creditul de care se bucură societatea cooperativă, într-un scop contrar intereselor acesteia ori în folosul propriu sau pentru a favoriza o altă societate cooperativă ori societate în care are interese direct sau indirect;
b)se împrumută sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea cooperativă pe care o administrează;
c)încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din beneficii fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsa situaţiei financiare interimare sau a situaţiei financiare anuale, după caz.Art. 114
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta administratorului, a preşedintelui societăţii cooperative ori a directorului executiv care:
a)emite părţi sociale sau obligaţiuni cooperatiste la un preţ inferior valorii lor nominale;
b)nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea părţilor sociale neachitate;
c)emite obligaţiuni cooperatiste fără respectarea dispoziţiilor legale sau emite părţi sociale care nu cuprind menţiunile cerute de prezenta lege;
d)nu respectă prevederile stabilite de prezenta lege privind înstrăinarea şi transmiterea folosinţei imobilizărilor corporale.
Art. 115
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă fapta administratorului, a preşedintelui societăţii cooperative sau a directorului executiv care:
a)duce la îndeplinire hotărârile adunării generale referitoare la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social înainte de expirarea termenelor prevăzute de prezenta lege;
b)îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca membrii cooperatori să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără hotărârea adunării generale care îi scuteşte de plata vărsămintelor ulterioare;
c)nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de prezenta lege;
d)începe operaţiunile în numele unei societăţi cooperative înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social minim;
e)îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la fuziunea, divizarea, dizolvarea, reorganizarea sau reducerea capitalului social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în cazul în care faţă de societatea cooperativă s-a început urmărirea penală.
Art. 116
Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă fapta cenzorului care nu convoacă adunarea generală a membrilor cooperatori în cazurile în care este obligat prin lege.