Art. 94. - Competenţele adunării generale sunt: - Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei - REPUBLICARE

M.Of. 368

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2018
Art. 94
(1)Adunarea generală a asociaţiei/uniunii este organul de conducere alcătuit din totalitatea asociaţilor.
(2)Competenţele adunării generale sunt:
a)Stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale;
b)aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a situaţiei financiare anuale;
c)alegerea şi revocarea membrilor comitetului director, a cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori;
d)înfiinţarea de filiale;
e)modificarea actului constitutiv şi a statutului;
f)dizolvarea şi lichidarea asociaţiei/uniunii, precum şi destinaţia bunurilor rămase după lichidare;
g)schimbarea sediului;
h)orice alte atribuţii prevăzute în lege sau în statut.
(3)Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an şi are drept de control permanent asupra organelor prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. b) şi c).
(4)Regulile privind organizarea şi funcţionarea adunării generale ordinare sau extraordinare, după caz, se stabilesc prin statut.