Art. 52. - Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei - REPUBLICARE

M.Of. 368

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2018
Art. 52
(1)Consiliul de administraţie se întruneşte la convocarea preşedintelui, o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar.
(2)Consiliul de administraţie deliberează valabil în prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi, iar decizia este adoptată cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi.
(3)Atribuţiile membrilor consiliului de administraţie sau ale administratorului unic, după caz, procedura de alegere şi de revocare a acestora, precum şi procedura de adoptare a deciziilor se stabilesc prin actul constitutiv.