Art. 40. - Adunarea generală ordinară are următoarele competenţe: - Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei - REPUBLICARE

M.Of. 368

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2018
Art. 40
(1)Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar.
(2)Adunarea generală ordinară are următoarele competenţe:
a)să dezbată, să aprobe sau să modifice situaţia financiară anuală, după ascultarea raportului administratorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari, după caz, şi să fixeze valoarea dividendelor;
b)să aleagă preşedintele societăţii cooperative;
c)să aleagă administratorii şi cenzorii;
d)să stabilească remuneraţia cuvenită administratorilor şi cenzorilor pentru exerciţiul în curs;
e)să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor;
f)să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pentru exerciţiul financiar următor;
g)să hotărască încredinţarea conducerii societăţii cooperative unui director executiv şi să stabilească criteriile de performanţă pentru contractul de administrare;
h)să aprobe înscrierea unor noi membri cooperatori;
i)să aprobe excluderea membrilor cooperatori;
j)să aprobe constituirea şi utilizarea rezervei statutare sau contractuale, precum şi a altor rezerve.