Art. 35. - Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei - REPUBLICARE
M.Of. 368
În vigoare Versiune de la: 15 Iulie 2018
Art. 35
(1)Consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, este obligat să convoace adunarea generală la cererea a cel puţin unei zecimi din numărul total al membrilor cooperatori, a cenzorilor sau în situaţia în care constată că, în urma unor pierderi, activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii cooperative, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social ori că numărul membrilor cooperatori s-a redus sub minimul legal.
(2)Adunarea generală va avea loc în termen de 30 de zile de la cerere sau de la data constatării pierderilor ori a reducerii numărului membrilor cooperatori sub minimul legal.
(3)În situaţia în care consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, nu convoacă adunarea generală, la sesizarea oricăruia dintre membrii cooperatori care au cerut convocarea, instanţa competentă în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea cooperativă, cu citarea părţilor, va putea ordona convocarea, desemnând dintre membrii cooperatori persoana care o va prezida.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (56)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (56)
- Sentinta nr. RJ ee7799283/2024 din 06-mar-2024, Tribunalul Brasov, actiune in anulare a hotararii AGA (Litigii cu profesionistii)
- Decizie nr. RJ 592893eee/2022 din 17-mar-2022, Tribunalul Bistrita Nasaud, actiune in constatare (Litigii cu profesionistii)
- Decizie nr. 16/2022 din 18-ian-2022, Tribunalul Timis, Plangere impotriva rezolutiei directorului ORC (Litigii cu profesionistii)