Capitolul iii - Pregătirea profesională - Instructiunile 3134/2000 privind autorizarea profesorilor de legislatie rutiera si a instructorilor de conducere auto
Pot urma cursurile de pregătire profesională în vederea obţinerii atestatului prevăzut la art. 1 numai persoanele care fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la cap. II.
(1)Pentru înscrierea la cursurile de pregătire profesională solicitanţii vor fi testaţi de o comisie compusă din reprezentanţi ai instituţiilor prevăzute la art. 6.
(2)Testarea se va face după o tematică stabilită de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi are ca scop evidenţierea unei pregătiri minime necesare a solicitanţilor.
(1)Programele minimale de pregătire vor fi elaborate şi actualizate de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. împreună cu Direcţia Poliţiei Rutiere din cadrul Ministerului de Interne.
(2)Programele de pregătire profesională în vederea obţinerii atestatului de profesor de legislaţie rutieră, respectiv de instructor de conducere auto, se întocmesc de instituţiile prevăzute la art. 6, pe baza programelor minimale prevăzute la alin. (1), şi se avizează de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi de Direcţia Poliţiei Rutiere.