Instructiunile 2/2018 privind ajustarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială
M.Of. 32
Ieşit din vigoare Versiune de la: 17 Aprilie 2019
Instructiunile 2/2018 privind ajustarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială
Dată act: 21-dec-2018
Emitent: Agentia Nationala pentru Achizitii Publice
Având în vedere:
- art. 221, 222 şi 236 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 235-243 şi art. 253 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 164 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 158 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 97 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;
- sesizările primite de la numeroase autorităţi contractante/operatori economici privind incidenţa, în practică, a unor interpretări diferite asupra unor prevederi ale legislaţiei speciale în materia achiziţiilor publice;
- necesitatea clarificării înţelesului prevederilor legale redate în continuare cu scopul asigurării unui cadru transparent, previzibil şi unitar atât pentru participarea operatorilor economici interesaţi la proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică/sectorială, cât şi pentru asigurarea aplicării de către autorităţile/entităţile contractante pe parcursul executării contractelor a unui tratament unitar pentru aceleaşi situaţii de fapt, precum şi evitarea unor interpretări care contravin principiilor din materia achiziţiilor publice/sectoriale,
în temeiul art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, aprobată prin Legea nr. 244/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice emite următoarea instrucţiune:
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta instrucţiune are ca scop stabilirea condiţiilor şi modalităţilor de aplicare a prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale, respectiv Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte modalitatea de ajustare a preţului contractelor de achiziţie publică/sectorială.
(2)În sensul prezentei instrucţiuni, prin ajustarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială se înţeleg următoarele:
a)revizuirea, respectiv aplicarea, la contravaloarea prestaţiei efectuate de către contractant în conformitate cu obligaţiile contractuale, a unui coeficient de ajustare, indiferent de apariţia sau nu a uneia dintre situaţiile imprevizibile prevăzute la art. 7;
b)actualizarea, respectiv aplicarea unui coeficient de actualizare a anumitor elemente constitutive ale preţului contractului, afectate de apariţia uneia dintre situaţiile imprevizibile prevăzute la art. 7, chiar şi în condiţiile în care ajustarea preţului nu a fost prevăzută prin documentaţia de atribuire/contractul de achiziţie publică/sectorială.
Art. 2
Revizuirea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială se realizează în baza prevederilor art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 236 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 97 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin includerea unor informaţii în acest sens în documentele achiziţiei iniţiale sub forma unor clauze de revizuire clare, precise şi fără echivoc.
Art. 3
Actualizarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială se bazează pe prevederile art. 221 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 240 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, prin realizarea unei modificări nesubstanţiale a contractului, respectiv:
a)modificarea introduce condiţii care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire iniţială, nu ar fi condus la selecţia altor candidaţi decât cei selectaţi iniţial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată iniţial sau nu ar fi atras şi alţi participanţi la procedura de atribuire;
b)modificarea nu schimbă echilibrul economic al contractului de achiziţie publică/sectorială în favoarea contractantului.
CAPITOLUL II:Revizuirea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială
Art. 4
(4)Lipsa precizărilor prevăzute la alin. (1) determină inaplicabilitatea posibilităţii de ajustare prin revizuire a preţului contractului de achiziţie publică/sectorială.
(1)În sensul prevederilor art. 2, modul concret de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică/sectorială şi/sau a unor elemente constitutive ale acestui preţ trebuie să fie stabilit înainte de iniţierea procedurii de atribuire a respectivului contract.
(2)[textul din Art. 4, alin. (2) din capitolul II a fost abrogat la 17-apr-2019 de Art. I, punctul 2. din Instructiunile 1/2019]
(3)Autoritatea/Entitatea contractantă va preciza atât la nivelul informaţiilor din documentaţia de atribuire, cât şi în contractul ce urmează să fie încheiat informaţii/clauze în acest sens.
(4)Lipsa precizărilor prevăzute la alin. (1) determină inaplicabilitatea posibilităţii de ajustare prin revizuire a preţului contractului de achiziţie publică/sectorială.(5)[textul din Art. 4, alin. (5) din capitolul II a fost abrogat la 17-apr-2019 de Art. I, punctul 2. din Instructiunile 1/2019]
Art. 5
(1)În vederea ajustării prin revizuire a preţului contractului de achiziţie publică/sectorială, autoritatea/entitatea contractantă va introduce, atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contract, o formulă de revizuire a preţului contractului.
(2)Autoritatea/Entitatea contractantă aplică formula de revizuire la fiecare aplicaţie de plată, pe întreaga durată a derulării contractului.
(3)În cazul în care ajustarea prin revizuire este de tipul unui coeficient de ajustare, iar acesta are valoare subunitară, preţul contractelor nu se va ajusta prin revizuire.CAPITOLUL III:Actualizarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială
Art. 6
(1)În sensul art. 3, preţul se va ajusta prin actualizarea elementelor de cost/preţ care au suferit modificări, ori de câte ori se constată apariţia unei situaţii imprevizibile, apărute oricând pe perioada de îndeplinire a contractului, în cazul apariţiei unor împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale părţilor şi care nu au putut fi prevăzute la data depunerii ofertei sau a încheierii contractului.
(2)Actualizarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială va fi realizată, pe perioada de valabilitate a contractului, ori de câte ori se constată apariţia unei situaţii imprevizibile, indiferent de durata de îndeplinire a acestuia.Art. 7
(2)Vor fi asimilate situaţiilor imprevizibile, care determină actualizarea preţului contractului, fără a se limita la, următoarele:
a)modificări legislative sau acte administrative emise de către autorităţile publice care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului;
b)modificarea salariului minim aplicabil; valoarea manoperei va fi actualizată doar pentru acoperirea creşterii salariului minim;
c)modificarea normativelor tehnice după încheierea contractului de achiziţie publică care influenţează şi impune redimensionarea elementelor ofertate şi preţului contractului, cu condiţia încadrării în procentele aferente modificărilor nesubstanţiale prevăzute de lege;
d)situaţia în care durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică/sectorială se prelungeşte peste durata de valabilitate a ofertei stabilită iniţial prin documentaţia de atribuire;
e)situaţia în care durata de îndeplinire/executare a contractului se prelungeşte peste termenele stabilite iniţial în respectivul contract, din motive care nu se datorează culpei contractantului. Actualizarea, în acest caz, se aplică cu condiţia ca operatorul economic să nu fi încasat contravaloarea actualizării costurilor cu titlu de daune-interese.
(1)Prin situaţie imprevizibilă se înţelege un eveniment care, fără a intra în sfera forţei majore, nu putea fi prevăzut în momentul depunerii ofertei, fiind mai presus de controlul părţilor contractante, care nu se datorează greşelii sau culpei acestora şi care are ca efect crearea unei disproporţii de prestaţii între părţi, afectând interesele comerciale legitime ale uneia dintre acestea.
(2)Vor fi asimilate situaţiilor imprevizibile, care determină actualizarea preţului contractului, fără a se limita la, următoarele:
a)modificări legislative sau acte administrative emise de către autorităţile publice care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului;
b)modificarea salariului minim aplicabil; valoarea manoperei va fi actualizată doar pentru acoperirea creşterii salariului minim;
c)modificarea normativelor tehnice după încheierea contractului de achiziţie publică care influenţează şi impune redimensionarea elementelor ofertate şi preţului contractului, cu condiţia încadrării în procentele aferente modificărilor nesubstanţiale prevăzute de lege;
d)situaţia în care durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică/sectorială se prelungeşte peste durata de valabilitate a ofertei stabilită iniţial prin documentaţia de atribuire;
e)situaţia în care durata de îndeplinire/executare a contractului se prelungeşte peste termenele stabilite iniţial în respectivul contract, din motive care nu se datorează culpei contractantului. Actualizarea, în acest caz, se aplică cu condiţia ca operatorul economic să nu fi încasat contravaloarea actualizării costurilor cu titlu de daune-interese.Art. 8
(1)În cazul apariţiei unei situaţii de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (2), actualizarea aplicată preţului contractului de achiziţie publică/sectorială trebuie să evidenţieze influenţa pe care o exercită modificarea în preţul unitar şi/sau total ofertat iniţial.
(2)În cazul în care decontarea într-un contract de achiziţie publică/acord-cadru se realizează în baza unor articole comasate, în care preţul unitar include materialele, manopera, utilajul şi transportul, actualizarea componentelor preţului se realizează în baza devizelor analitice, pe care le va depune executantul, odată cu solicitarea de actualizare a preţurilor.
Art. 9
(4)Autoritatea/Entitatea contractantă poate utiliza concomitent atât revizuirea preţurilor din contractul de achiziţie, cât şi actualizarea acestora.
(1)În cazul creşterii preţurilor ca urmare a apariţiei unei situaţii de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (2), coeficientul de actualizare se aplică la nivel de preţ unitar, ca urmare a unei solicitări a contractantului care are obligaţia de a justifica solicitarea respectivă. Decontarea se realizează la nivelul valorii calculate pe baza prestaţiilor efectuate şi a preţurilor unitare astfel actualizate.
(2)
[textul din Art. 9, alin. (2) din capitolul III a fost abrogat la 17-apr-2019 de Art. I, punctul 7. din Instructiunile 1/2019]
(3)[textul din Art. 9, alin. (3) din capitolul III a fost abrogat la 17-apr-2019 de Art. I, punctul 7. din Instructiunile 1/2019]
(4)Autoritatea/Entitatea contractantă poate utiliza concomitent atât revizuirea preţurilor din contractul de achiziţie, cât şi actualizarea acestora.(5)[textul din Art. 9, alin. (5) din capitolul III a fost abrogat la 17-apr-2019 de Art. I, punctul 7. din Instructiunile 1/2019]
(6)[textul din Art. 9, alin. (6) din capitolul III a fost abrogat la 17-apr-2019 de Art. I, punctul 7. din Instructiunile 1/2019]
Art. 10
[textul din Art. 10 din capitolul III a fost abrogat la 17-apr-2019 de Art. I, punctul 8. din Instructiunile 1/2019]
Art. 11
[textul din Art. 11 din capitolul III a fost abrogat la 17-apr-2019 de Art. I, punctul 8. din Instructiunile 1/2019]
CAPITOLUL IV:Contracte încheiate ca urmare a finalizării unei proceduri de atribuire iniţiate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
Art. 12
Legislaţia aplicabilă contractelor de achiziţie publică/sectorială încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a finalizării unei proceduri de atribuire iniţiate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 236 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 253 din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu principiile care guvernează aplicarea legii în timp, consacrate prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 6 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 13
(1)Încheierea şi modificarea contractelor de achiziţie publică/sectorială după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a finalizării unor proceduri de atribuire iniţiate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se fac cu respectarea tuturor cerinţelor şi a condiţiilor stabilite în documentaţiile de atribuire aferente procedurilor de atribuire respective, documentaţii care au fost elaborate cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia.
(2)În sensul prevederilor alin. (1), situaţiile juridice născute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi efectele acestora, inclusiv cele care se produc după intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, sunt supuse prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 14
În aplicarea prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, contractelor de achiziţie publică/sectorială încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a finalizării unor proceduri de atribuire iniţiate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, le sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, doar în ceea ce priveşte actele/acţiunile neefectuate încă şi modificările contractuale care vor interveni pe parcursul derulării contractelor.
Art. 15
(1)În cazul unei proceduri de atribuire iniţiate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la care încheierea contractului de achiziţie publică/sectorială s-a realizat după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, actualizarea preţului, chiar dacă nu a fost precizată atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractele respective, prin clauze speciale în acest sens, este permisă sub condiţia respectării prevederilor art. 221 alin. (1) lit. e) coroborate cu prevederile art. 236 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 240 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, după caz. Prevederile din cap. III din prezenta instrucţiune se vor aplica în mod corespunzător.
(2)În situaţia descrisă la alin. (1) sunt aplicabile şi prevederile art. 164 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile art. 158 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care circumstanţele care determină actualizarea preţului, conform art. 7 din prezenta instrucţiune, survin ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 16
În cazul unei proceduri de atribuire iniţiate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la care încheierea contractului de achiziţie publică/sectorială s-a realizat după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ajustarea preţului, în situaţia în care a fost precizată atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractele respective, prin clauze speciale în acest sens, este permisă sub condiţia respectării prevederilor art. 221 alin. (1) lit. a) coroborate cu prevederile art. 236 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile art. 164 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 236, coroborate cu prevederile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile art. 158 alin. (2) şi (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, cu modificările şi completările ulterioare, după caz. Prevederile cap. II din prezenta instrucţiune se vor aplica în mod corespunzător.
Art. 17
(1)În oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) şi la art. 16, preţul contractului poate fi ajustat doar în măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului.
(2)În cazurile în care autoritatea/entitatea contractantă aplică ajustarea preţului contractului ca urmare a prelungirii procedurii de atribuire peste perioada preconizată iniţial, modalitatea de ajustare poate fi definită după cum urmează:
a)se verifică dacă durata de aplicare a procedurii de atribuire a fost prelungită peste perioada preconizată din motive ce exclud culpa ofertantului. Perioada preconizată iniţial este perioada de valabilitate a ofertei stabilite prin fişa de date, calculată în zile începând cu termenul-limită de depunere a ofertelor. Durata de aplicare a procedurii este perioada calculată în zile între termenul-limită de depunere a ofertelor şi semnarea contractului;
b)se consideră indicele de preţ publicat de Institutul Naţional de Statistică relevant pentru domeniul din care contractul face parte. Valoarea indicelui la expirarea perioadei preconizate iniţial se notează V0. Valoarea indicelui la data semnării contractului se notează V1;
c)prin act adiţional se agreează că plăţile efectuate în cadrul contractului vor avea ca valoare: valoarea iniţială x V1/V0.
CAPITOLUL V:Dispoziţii finale
Art. 18
(1)Prevederile prezentei instrucţiuni se aplică procedurilor de atribuire şi contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică/sectorială aflate în derulare la data publicării prezentei instrucţiuni, indiferent de legea care le este aplicabilă, precum şi procedurilor de atribuire şi contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică/sectorială ce vor fi încheiate după intrarea acesteia în vigoare.
(2)În cazul contractelor încheiate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile prezenţei secţiuni se aplică numai dacă ajustarea nu a fost acordată cu titlu de daune-interese.
(3)Autorităţile/Entităţile contractante au obligaţia de a elabora o notă justificativă în cazul modificării contractelor de achiziţie publică/sectorială/acordurilor-cadru în condiţiile prezentei instrucţiuni, prin care se va argumenta încadrarea în prevederile legale care reglementează situaţiile în care este posibilă efectuarea modificărilor contractuale respective.
-****-
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Bogdan Puşcaş |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 32 din data de 11 ianuarie 2019
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »