Art. 14. - În situaţia în care se solicită îndeplinirea cerinţei prin prezentarea unui singur contract, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a), cerinţa va fi îndeplinită în situaţia în care asocierea respectivă, care participă la procedură, a îndeplinit un asemenea contract. - Instructiunile 2/2017 emise în aplicarea prevederilor art. 178 şi art. 179 lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 şi art. 192 lit. a) şi b) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale
M.Of. 300
În vigoare Versiune de la: 27 Aprilie 2017
Art. 14
(1)În situaţia în care un operator economic nu poate îndeplini cerinţa referitoare la experienţa similară, acesta are posibilitatea de a se asocia cu un alt operator economic în vederea depunerii unei oferte comune sau poate invoca susţinerea unor terţi, caz în care experienţa similară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.
(2)În situaţia în care se solicită îndeplinirea cerinţei prin prezentarea unui singur contract, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a), cerinţa va fi îndeplinită în situaţia în care asocierea respectivă, care participă la procedură, a îndeplinit un asemenea contract.
Exemplu: Dacă autoritatea/entitatea contractantă a solicitat, în cuprinsul documentaţiei de atribuire, prezentarea unui singur contract în valoare de minimum 1.000.000 lei, iar asocierea formată din operatorii economici A şi B prezintă, ca experienţă similară, un contract în valoare de 1.100.000 lei, realizat în comun de respectivii operatori economici A şi B, acest lucru conduce la îndeplinirea cerinţei în discuţie.
(3)Cerinţa referitoare la experienţa similară se consideră îndeplinită:
a)în situaţia în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experienţă, a avut calitatea de antreprenor general în contractul prezentat drept experienţă similară, indiferent dacă acesta a avut subcontractori, urmând a fi luată în calcul întreaga valoare a respectivului contract (deoarece antreprenorul general a avut răspunderea ducerii la îndeplinire a contractului în cauză);
b)în situaţia în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experienţă, a realizat lucrări/activităţi în calitate de subcontractant în contractul prezentat drept experienţă similară pentru un antreprenor general, cu condiţia ca respectivele lucrări/activităţi să fie confirmate de antreprenorul general, iar beneficiarul final a atestat faptul că respectivul operator economic a avut calitatea de subcontractor.
NOTA Nr. 1:
În situaţia în care participă la procedura de atribuire o asociere formată din 2 operatori economici, ce prezintă fiecare acelaşi contract pentru îndeplinirea cerinţei referitoare la experienţa similară, în cadrul acesteia unul fiind antreprenor general, iar celălalt subcontractant, se va lua în calcul valoarea lucrărilor/activităţilor contractului în cauză prezentat de antreprenorul general, pentru a nu dubla suma şi a crea un avantaj nejustificat ofertantului în cauză.
NOTA Nr. 2:
În situaţia în care un operator economic participă la procedura de atribuire singur sau în asociere cu alt (alţi) operator(i) economic(i) şi prezintă pentru îndeplinirea cerinţei de calificare un contract ce a fost realizat într-o asociere (alta decât cea în care participă acum), vor fi avute în vedere de către comisia de evaluare următoarele repere în luarea deciziei cu privire la admisibilitatea în raport cu experienţa similară:
A.În cazul în care cerinţa privind experienţa similară este stabilită în corelaţie cu un plafon valoric (valoare monetară):
A.1.Dacă membrii asocierii care au derulat contractul prezentat ca referinţă erau responsabili, fiecare, pentru anumite activităţi/lucrări, atunci întreaga valoare a activităţii respective va fi considerată ca fiind atribuită acelui membru care a avut-o în responsabilitate. Exemplu: Operatorul economic A a fost asociat cu operatorul economic B într-un contract de construcţie de autostrăzi de 100.000.000 lei, în care operatorul economic A a fost responsabil pentru construcţia unui viaduct, în valoare de 30.000.000 lei, şi operatorul economic B pentru restul. Astfel, contractul respectiv va fi considerat ca referinţă în îndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa similară după cum urmează:
- pentru operatorul economic A: viaduct autostradă în valoare de 30.000.000 lei;
- pentru operatorul economic B: construcţie de autostradă în valoare de 70.000.000 lei.
A.2.Dacă membrii asocierii care au derulat contractul prezentat ca referinţă erau responsabili pentru ansamblul contractului, punând resursele lor în comun, atunci se va considera că fiecare membru al asocierii a executat un contract având valoarea aferentă procentului său de participare în asocierea respectivă.
Exemplu: Operatorul economic A a fost asociat cu operatorul economic B într-un contract de construcţie de autostrăzi de 100.000.000 lei, fără ca fiecare în parte să fie responsabil strict cu îndeplinirea unei/unor anumite/anumitor activităţi ce poate/pot fi individualizată/individualizate, fiecare fiind realizată în comun de către cei 2 asociaţi prin cumularea resurselor acestora. Procentele de asociere au fost: operatorul economic A - 55% şi operatorul economic B - 45%. Astfel, contractul respectiv va fi considerat ca referinţă în îndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa similară după cum urmează:
- pentru operatorul economic A: construcţie de autostradă în valoare de 55.000.000 lei;
- pentru operatorul economic B: construcţie de autostradă în valoare de 45.000.000 lei.
B.În cazul în care cerinţa privind experienţa similară este stabilită în corelaţie cu un plafon cantitativ:
B.1.Dacă membrii asocierii care au derulat contractul prezentat ca referinţă erau responsabili, fiecare în parte, pentru anumite activităţi/lucrări, aşa cum rezultă din acordul de asociere dintre aceştia sau orice alt document echivalent, atunci întreaga cantitate aferentă activităţii respective va fi considerată ca fiind atribuită acelui membru care a avut-o în responsabilitate.
Exemplu: Operatorul economic A a fost asociat cu operatorul economic B într-un contract de construcţie de staţie de epurare a apelor uzate, cu o capacitate de 50.000 PE (persoane echivalent). Operatorul economic A era responsabil pentru realizarea lucrărilor civile, iar operatorul economic B pentru implementarea procesului tehnologic.
Operatorul economic C a fost asociat cu operatorul economic D într-un contract de construcţie de staţie de epurare a apelor uzate, cu o capacitate de 50.000 PE (persoane echivalent). Operatorul economic C a fost responsabil pentru realizarea lucrărilor civile, iar operatorul economic D pentru implementarea procesului tehnologic.
În situaţia în care, la procedura de atribuire, operatorul economic A vine în asociere cu operatorul economic D, activităţile realizate de aceşti 2 operatori economici, în cadrul celor două contracte distincte, în care au fost implicaţi fiecare în parte, vor fi recunoscute, raportat la această asociere, ca echivalente cu realizarea unui singur contract întreg. Această logică nu se aplică în situaţia în care, la procedura de atribuire, operatorul economic A vine în asociere cu operatorul economic C.
B.2.Dacă membrii asocierii care a derulat contractul prezentat ca referinţă erau responsabili pentru ansamblul contractului fără ca fiecare în parte să fie responsabil strict cu îndeplinirea unei/unor anumite/anumitor activităţi ce poate/pot fi individualizată/individualizate, fiecare fiind realizată în comun de către asociaţi prin cumularea resurselor acestora, aşa cum rezultă din acordul de asociere dintre aceştia sau orice alt document echivalent, atunci se va considera că fiecare membru al asocierii, cu un procent egal sau mai mare de 40% din asocierea respectivă, a executat întregul contract. Contractul nu va fi considerat ca relevant pentru membrii asocierii care au fiecare un procent mai mic de 40% din asocierea respectivă.
Exemplu: Operatorii economici A şi B au fost asociaţi într-un contract de proiectare a unui pod de 500 de metri, ce este prezentat pentru îndeplinirea cerinţei de calificare referitoare la experienţa similară. Cei 2 asociaţi au realizat contractul în comun, fără ca vreunul să fie responsabil de vreo activitate anume în parte. Din acordul de asociere rezultă că asociere era după cum urmează: operatorul economic A - 57% şi operatorul economic B - 43%. Astfel, contractul respectiv va fi considerat ca referinţă în îndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa similară după cum urmează: în situaţia în care cerinţa de calificare se referă la proiectarea unui pod de o lungime de peste "x" metri: - pentru operatorul economic A: proiectarea unui pod de 500 de metri; - pentru operatorul economic B: proiectarea unui pod de 500 de metri.
NOTĂ:
În situaţia în care participă la procedura de atribuire o asociere formată din 2 operatori economici care prezintă fiecare, pentru îndeplinirea cerinţei referitoare la experienţa similară, acelaşi contract, realizat în conformitate cu cele prezentate în cazul B.2, se va lua în calcul o singură dată cantitatea de lucrări/activităţi aferentă contractului respectiv (pentru a nu dubla suma şi a crea un avantaj nejustificat ofertantului în cauză).