Art. 66. - Instructiunile 167/2009 privind scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea bunurilor în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor

M.Of. 597

În vigoare
Versiune de la: 30 Octombrie 2023
Art. 66
(1)Comisia de analiză verifică la faţa locului starea bunurilor propuse pentru declasare şi casare, pe de o parte, şi datele cuprinse în documentaţia referitoare la acestea, pe de alta parte, după care completează coloanele corespunzătoare din lista cu propunerile de declasare şi casare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 8, şi o semnează.
(2)Listele de declasare şi casare a bunurilor materiale, altele decât mijloacele fixe, avizate şi semnate de comisia de analiză, vizate pentru control financiar preventiv propriu de către organul financiar, se aprobă de ordonatorul superior de credite.
(3)Pentru armament, muniţii, mijloace de marcare a focului, explozivi şi materiale explozive, din dotarea proprie, precum şi pentru cele provenite din confiscări sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, indiferent de competenţa de aprobare, listele cu propuneri pentru declasare şi casare, avizate de şeful structurii logistice şi vizate pentru control financiar preventiv propriu de şeful compartimentului financiar-contabil de la nivelul ordonatorilor secundari de credite, se transmit ierarhic şi se avizează din punct de vedere tehnic şi de compartimentul de specialitate din cadrul Direcţiei logistice. Cu ocazia avizării, aceasta poate desemna, dacă apreciază necesar, un delegat care să asiste la executarea casării propriu-zise. Numele delegatului împuternicit se înscrie pe lista cu propuneri pentru declasare şi casare.