Art. 49. - Instructiunile 167/2009 privind scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea bunurilor în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor

M.Of. 597

În vigoare
Versiune de la: 30 Octombrie 2023
Art. 49
(1)Casarea propriu-zisă a mijloacelor fixe se execută de către comisia care a fost numită de ordonatorul principal sau secundar de credite, cu ocazia aprobării listei cu propunerile de casare. Modificarea componenţei comisiei se face numai în cazuri bine justificate, cu aprobarea ordonatorului principal sau secundar de credite, după caz.
(2)În cazul demolării construcţiilor, comisia de casare urmăreşte ca operaţiunile efective să se realizeze în regie proprie sau prin intermediul unor întreprinderi specializate, cu respectarea legislaţiei în domeniu.
(3)Casarea propriu-zisă a mijloacelor fixe de natura armamentului şi tehnicii de luptă se poate face şi de către operatorii economici autorizaţi în producerea şi comercializarea de astfel de mijloace tehnice, conform legii, în bâza unui contract încheiat între operatorul economic autorizat şi unitatea deţinătoare a bunurilor în cauză, cu respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice.
(4)Casarea propriu-zisă a vehiculelor rutiere se poate executa numai la unităţile din structură autorizate în acest sens. La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, unitatea autorizată este Baza de Asigurare Tehnică a Misiunilor din cadrul Direcţiei economico-administrative.