Art. 46. - Delegatul împuternicit are următoarele atribuţii: - Instructiunile 167/2009 privind scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea bunurilor în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor

M.Of. 597

În vigoare
Versiune de la: 30 Octombrie 2023
Art. 46
(1)Listele cu propuneri de casare se avizează din punct de vedere tehnic, după caz, de directorul Direcţiei logistice, Direcţiei generale pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, Direcţiei medicale, fiecare pentru bunurile de resortul propriu, şi respectiv de adjuncţii pentru logistică /similar, şeful compartimentului medical şi şeful compartimentului transmisiuni şi informatică din cadrul unităţilor ai căror conducători au calitatea de ordonator secundar de credite.
(2)Listele menţionate la alin. (1) se vizează pentru control financiar preventiv propriu, potrivit competenţelor, de către persoana desemnată din cadrul Direcţiei generale financiare, respectiv şeful organului financiar al ordonatorului secundar de credite.
(3)Cu ocazia avizării, unităţile menţionate la alin. (1) pot desemna, dacă apreciază necesar, un delegat care să asiste la executarea casării propriu-zise. Numele delegatului împuternicit se înscrie pe lista cu propuneri de casare.
(4)Delegatul împuternicit are următoarele atribuţii:
a)urmăreşte şi controlează modul de executare a operaţiunii de casare, în sensul respectării prevederilor prezentelor instrucţiuni şi a dispoziţiilor tehnice de casare elaborate de unităţile centrale de specialitate cu atribuţii logistice;
b)în situaţii justificate, poate dispune sistarea acţiunii, despre care raportează imediat unităţii centrale de specialitate care l-a desemnat şi care decide în consecinţă;
c)confirmă prin semnarea procesului-verbal de casare că operaţiunea de casare propriu-zisă a materialelor s-a efectuat cu respectarea reglementărilor legale în vigoare,