Art. 37. - Instructiunile 167/2009 privind scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea bunurilor în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor
M.Of. 597
În vigoare Versiune de la: 30 Octombrie 2023
Art. 37
(1)Bunurile materiale, altele decât mijloacele fixe, ce nu au putut fi valorificate în conformitate cu prevederile art. 23 se declasează şi casează conform prezentelor instrucţiuni.
(2)În cazul mijloacelor fixe scoase din funcţiune, ce nu au putut fi valorificate în conformitate cu prevederile art. 23, acestea se casează conform prezentelor instrucţiuni şi se valorifică, sub formă de deşeuri, prin operatori economici autorizaţi care au ca obiect de activitate achiziţionarea de materiale refolosibile. Înainte de casarea mijloacelor de transport, indiferent de modalitatea aprobată odată cu scoaterea din funcţiune, structura deţinătoare poate desfăşura procedura prevăzută la art. 36, privind predarea acestora la operatorii autorizaţi să primească vehicule scoase din uz, în condiţiile reglementărilor în vigoare.
(3)Bunurile transmise fără plată sau vândute se scad din evidenţă conform reglementărilor contabile în vigoare.
(4)În cazul transmiterii fără plată sau vânzării autovehiculelor care nu au cărţi de identitate, unitatea deţinătoare achită taxa percepută de Registrul Auto Român de la titlul II "Bunuri şi servicii", articolul bugetar 20.30 "Alte cheltuieli" alin. 20.30.30 "Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii".
(5)În cazul mijloacelor de transport auto, de mobilitate navală şi căi ferate valorificate în condiţiile prezentelor instrucţiuni se respectă prevederile legale privind radierea numerelor de înregistrare sau de înmatriculare, după caz.
(6)La predarea-primirea fără plată a bunurilor, conducătorii unităţilor care au calitatea de ordonator de credite, împreună cu şefii compartimentelor financiar-contabile, răspund de înregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor privind ieşirea, respectiv intrarea în gestiune a bunurilor.
(7)La întocmirea documentelor aferente operaţiunii de transmitere fără plată - raport de disponibilizare, proces-verbal de predare-preluare - în coloana destinată valorii de transmitere se trece valoarea de intrare contabilă a bunurilor în cauză.