Art. 3. - Instructiunile 167/2009 privind scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea bunurilor în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor
M.Of. 597
În vigoare
Versiune de la: 30 Octombrie 2023
Art. 3
(1)Mijloacele fixe aflate în stare de funcţionare, indiferent de durata de folosinţă, care nu mai sunt necesare unităţilor în a căror administrare se află pot fi valorificate conform prevederilor art. 23, numai dacă au devenit disponibile în urma procesului de redistribuire între unităţi din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(2)Se disponibilizează şi bunurile materiale, altele decât mijloacele fixe, care nu mai sunt necesare unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu excepţia celor care sunt rezultate din procesul de reparaţii şi care fac obiectul valorificării direct ca deşeuri sau sunt reintroduse în utilizare după efectuarea reparaţiilor.
(3)Animalele de serviciu pentru care, în urma evaluării calităţilor psiho-fizice şi de serviciu de către comisia de specialitate din cadrul Centrului Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu sau de către personalul ce îndeplineşte atribuţii de medic veterinar pentru unităţile Ministerului Afacerilor Interne, se constată că nu au calităţile necesare niciunei categorii de serviciu sau şi-au pierdut aptitudinile de serviciu se propun direct pentru scoaterea din funcţiune, respectiv declasare, în vederea valorificării.