Art. 80. - Instructiunile 152/2024 pentru aplicarea în Ministerul Afacerilor Interne a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

M.Of. 991

În vigoare
Versiune de la: 3 Octombrie 2024
Art. 80
(1)La primirea ordonanţei parchetului prin care a fost dispusă clasarea cauzei ori renunţarea la urmărirea penală sau a hotărârii prin care instanţa de judecată a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) din ordonanţa Guvernului, structura de asistenţă juridică a unităţii care a făcut sesizarea exercită căile de atac sau, după caz, propune comandantului/şefului unităţii renunţarea la exercitarea acestora, în termenele prevăzute de dispoziţiile procesual-penale incidente.
(2)După rămânerea definitivă a soluţiilor prevăzute la alin. (1), comandantul/şeful unităţii competent emite ordinul/dispoziţia pentru reluarea cercetării administrative de către comisia care a efectuat cercetarea iniţială sau de către o comisie nou-desemnată.
(3)Cercetarea administrativă reluată în condiţiile alin. (2) se efectuează în termenul prevăzut la art. 54 alin. (1), care începe să curgă de la data înregistrării la secretariatul unităţii a soluţiei pronunţate de organele judiciare sau, după caz, a confirmării că soluţia în cauză este definitivă.