Art. 56. - Instructiunile 152/2024 pentru aplicarea în Ministerul Afacerilor Interne a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
M.Of. 991
În vigoare
Versiune de la: 3 Octombrie 2024
Art. 56
(1)Cererea de suspendare se face de către comisia de cercetare administrativă şi se transmite comandantului/şefului competent să o aprobe, la data când a intervenit motivul de suspendare, dar nu mai puţin de 5 zile lucrătoare înaintea expirării termenului prevăzut la art. 54 alin. (4), fiind însoţită de documente doveditoare ale motivului invocat.
(2)Dacă motivul pentru care se solicită suspendarea cercetării administrative este unul dintre cele prevăzute la art. 55 alin. (3) lit. a), b) sau f), cererea de suspendare se poate face oricând, înlăuntrul termenului prevăzut la art. 21 alin. (1) din ordonanţa Guvernului.
(3)Comandantul/Şeful competent analizează cererea de suspendare primită şi în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii o aprobă sau o respinge motivat.
(4)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (2), dacă cererea de suspendare se transmite într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la alin. (1), aceasta se analizează şi se soluţionează în ziua primirii ei.
(5)În scopul asigurării celerităţii procedurii de aprobare, cererea poate fi trimisă şi prin mijloace de comunicaţii electronice, fax sau e-mail.