Secţiunea 1 - Competenţa de constatare a pagubei - Instructiunile 152/2024 pentru aplicarea în Ministerul Afacerilor Interne a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
M.Of. 991
În vigoare Versiune de la: 3 Octombrie 2024
SECŢIUNEA 1:Competenţa de constatare a pagubei
Art. 44
Sunt competenţi să constate existenţa pagubelor:
a)ministrul afacerilor interne sau persoana delegată de acesta, pentru orice pagubă adusă patrimoniului M.A.I.;
b)secretarii de stat şi secretarul general, după caz, în funcţie de competenţele de coordonare a structurilor aparatului central al M.A.I., pentru pagubele produse în cadrul structurilor respective;
c)comandanţii/şefii unităţilor care au calitatea de ordonator secundar de credite, pentru orice pagubă adusă patrimoniului propriu sau patrimoniului ordonatorilor terţiari de credite din subordinea acestora;
d)comandanţii/şefii unităţilor care au calitatea de ordonator terţiar de credite, pentru pagubele produse în unităţile pe care le comandă sau pe care le asigură din punct de vedere logistic şi/sau financiar;
e)şefii direcţiilor generale/direcţiilor din aparatul central al M.A.I. şi şefii structurilor de audit public intern, pentru pagubele pe care le constată pe timpul executării misiunilor specifice în unităţile controlate/auditate.
Art. 45
Persoanele competente prevăzute la art. 44 lit. a)-d) pot constata existenţa pagubei nemijlocit sau pot fi sesizate despre existenţa acesteia şi au obligaţia ca, la data constatării sau luării la cunoştinţă despre producerea unei pagube, să dispună, de îndată, efectuarea cercetării administrative.
Art. 46
(1)Personalul M.A.I. care are cunoştinţă de faptul că s-a produs o pagubă în patrimoniul instituţiei are obligaţia de a sesiza de îndată, în scris, pe cale ierarhică, persoana competentă să o constate şi să înainteze actele întocmite.
(2)Sesizarea persoanei competente despre existenţa pagubelor se face, de regulă, de către:
a)adjuncţii comandatului/şefului unităţii, prin rapoarte, referate sau procese-verbale, ca urmare a verificărilor ori controalelor executate, din ordin sau în virtutea atribuţiilor de serviciu stabilite prin ordine, regulamente şi instrucţiuni, asupra compartimentelor şi gestionarilor din subordinea şefilor acestor compartimente, asupra gestionarilor din cadrul subunităţilor şi oricăror altor persoane din cadrul unităţii care au în primire şi răspund de bunuri materiale de resortul compartimentului respectiv;
b)comandanţii de subunităţi, prin rapoarte, cu ocazia verificărilor ori controalelor executate, din ordin sau în virtutea atribuţiilor de serviciu, asupra gestionarilor şi a personalului din subordine care au bunuri în primire;
c)şefii compartimentelor, prin rapoarte, referate, procese-verbale, cu ocazia verificărilor ori controalelor executate asupra gestionarilor - şefi de depozite, casieri, magazioneri, mânuitori, şefi de ateliere etc., precum şi asupra personalului care, deşi nu este subordonat nemijlocit, păstrează şi/sau manipulează mijloace materiale de resortul compartimentelor lor ori care sunt înscrise în evidenţa lor - şefi de cluburi, biblioteci, şefi de popotă, conducători auto etc.;
d)şefii de compartimente şi gestionarii de orice fel, prin procese-verbale, cu ocazia predării-primirii funcţiilor, controalelor şi inventarierilor periodice etc.;
e)comisiile desemnate la nivelul unităţii pentru: verificarea periodică a datelor din evidenţa contabilă şi tehnic-operativă, efectuarea inventarierilor generale sau parţiale la datele stabilite prin ordine, regulamente şi instrucţiuni, cu ocazia schimbării din funcţie a comandantului/şefului unităţii şi adjuncţilor acestuia, prin procese-verbale întocmite cu aceste ocazii;
f)comisiile de recepţie a materialelor ori lucrărilor, prin note sau procese-verbale de recepţie;
g)gestionari, cu ocazia luării în primire a mijloacelor şi materialelor ce s-au dat în folosinţă sau în păstrare temporară altor persoane, prin rapoarte la care se anexează acte care dovedesc existenţa pagubei.
(3)Persoana competentă dispune prin rezoluţie scrisă pe actele prin care se sesizează existenţa pagubei efectuarea cercetării administrative şi stabileşte, în conformitate cu prevederile actelor normative interne, comisia competentă, precum şi termenul până la care trebuie să o efectueze.