Capitolul v - Modificarea contractelor/acordurilor-cadru atribuite în baza OUG nr. 34/2006 - Instructiunile 1/2021 privind modificarea contractului de achiziţie publică/contractului de achiziţie sectorială/acordului-cadru

M.Of. 56

În vigoare
Versiune de la: 19 Ianuarie 2021
CAPITOLUL V:Modificarea contractelor/acordurilor-cadru atribuite în baza OUG nr. 34/2006
Art. 14
Legislaţia aplicabilă contractelor de achiziţie publică/sectorială încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016, respectiv a Legii nr. 99/2016, ca urmare a finalizării unei proceduri de atribuire iniţiate în baza OUG nr. 34/2006, se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 236 din Legea nr. 98/2016, respectiv ale art. 253 din Legea nr. 99/2016, coroborate cu principiile care guvernează aplicarea legii în timp, consacrate prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 6 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 15
(1)Încheierea şi modificarea contractelor de achiziţie publică/sectorială după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, respectiv a Legii nr. 99/2016, ca urmare a finalizării unor proceduri de atribuire iniţiate în baza OUG nr. 34/2006, se fac cu respectarea tuturor cerinţelor şi a condiţiilor stabilite în documentaţiile de atribuire aferente procedurilor de atribuire respective, documentaţii care au fost elaborate cu respectarea prevederilor OUG nr. 34/2006 şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia.
(2)În sensul prevederilor alin. (1), situaţiile juridice născute în baza OUG nr. 34/2006, precum şi efectele acestora, inclusiv cele care se produc după intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016, respectiv a Legii nr. 99/2016, sunt supuse prevederilor OUG nr. 34/2006.
Art. 16
În aplicarea prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, contractelor de achiziţie publică/sectorială încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, respectiv a Legii nr. 99/2016, ca urmare a finalizării unor proceduri de atribuire iniţiate în baza OUG nr. 34/2006, le sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 98/2016, respectiv ale Legii nr. 99/2016, doar în ceea ce priveşte actele/acţiunile neefectuate încă şi modificările contractuale care vor interveni pe parcursul derulării contractelor.
Art. 17
(1)În cazul unei proceduri de atribuire iniţiate în baza OUG nr. 34/2006, la care încheierea contractului de achiziţie publică/sectorială s-a realizat după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, respectiv a Legii nr. 99/2016, ajustarea preţului, chiar dacă nu a fost precizată atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractele respective, prin clauze speciale în acest sens, este permisă cu condiţia respectării prevederilor art. 221 alin. (1) lit. e) coroborate cu prevederile art. 236 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, respectiv ale art. 240 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 99/2016, după caz. Prevederile cap. II secţiunea a 6-a din prezenta instrucţiune se vor aplica în mod corespunzător.
(2)În situaţia descrisă la alin. (1) sunt aplicabile şi prevederile art. 164 alin. (4) din anexa la HG nr. 395/2016, respectiv prevederile art. 158 alin. (4) din anexa la HG nr. 394/2016, în condiţiile în care circumstanţele care determină actualizarea preţului survin ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, respectiv a Legii nr. 99/2016.
Art. 18
În cazul unei proceduri de atribuire iniţiate în baza OUG nr. 34/2006, la care încheierea contractului de achiziţie publică/sectorială s-a realizat după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, respectiv a Legii nr. 99/2016, ajustarea preţului, în situaţia în care a fost precizată atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractele respective, prin clauze speciale în acest sens, este permisă cu condiţia respectării prevederilor art. 221 alin. (1) lit. a) coroborate cu prevederile art. 236 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 şi cu prevederile art. 164 alin. (2) şi (3) din anexa la HG nr. 395/2016, respectiv ale art. 236, coroborate cu prevederile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 99/2016 şi cu prevederile art. 158 alin. (2) şi (3) din anexa la HG nr. 394/2016, după caz. Prevederile cap. II secţiunea 1 din prezenta instrucţiune se vor aplica în mod corespunzător.
Art. 19
În oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 17 şi 18, preţul contractului poate fi ajustat doar în măsura strict necesară pentru acoperirea creşterii indicilor de preţ pentru elementele constitutive ale ofertei al căror efect se reflectă în creşterea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului; în cazurile în care autoritatea/entitatea contractantă aplică ajustarea preţului contractului ca urmare a prelungirii procedurii de atribuire peste perioada estimată pentru desfăşurarea procedurii, autoritatea/entitatea contractantă va aplica următoarea modalitate de ajustare:
a)autoritatea/entitatea contractantă verifică dacă durata de aplicare a procedurii de atribuire a fost prelungită peste perioada preconizată din motive ce exclud culpa ofertantului; perioada preconizată iniţial este perioada de valabilitate a ofertei stabilită prin fişa de date, calculată în zile începând cu termenul-limită de depunere a ofertelor; durata de aplicare a procedurii este perioada calculată în zile între termenul-limită de depunere a ofertelor şi semnarea contractului;
b)autoritatea/entitatea contractantă consideră indicele/indicii de preţ publicat/publicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru elementele constitutive ale ofertei pentru care s-au înregistrat creşteri faţă de ultima zi de valabilitate a ofertei, aşa cum a fost precizată iniţial în documentaţia de atribuire; valoarea indicelui/indicilor aferent/aferenţi elementului/elementelor constitutiv/constitutive al/ale ofertei la expirarea perioadei preconizate iniţial se notează V0; valoarea indicelui/indicilor la data semnării contractului se notează V1;
c)actualizarea preţului pentru elementele constitutive ale ofertei menţionate la lit. b) se va realiza fie odată cu semnarea contractului/acordului-cadru de achiziţie publică/sectorială, fie ulterior prin act adiţional la acesta, conform formulei cu caracter exemplificativ: Preţul ajustat = (costul elementului constitutiv 1 x V1/V0) + (costul elementului constitutiv 2 x V1/V0) +...+ (costul elementului constitutiv n x V1/V0) + componenta/componentele de preţ neafectată/neafectate de creşterea indicelui/indicilor de preţ; în formula anterioară se iau în considerare numai elementele constitutive ale preţului pentru care contractantul a solicitat ajustarea preţului;
d)pentru situaţia în care se constată, potrivit unor date oficiale (cum ar fi buletinele publicate de Institutul Naţional de Statistică), faptul că în cursul perioadei de execuţie, decalată ca o consecinţă a prelungirii perioadei de evaluare a ofertelor din motive neimputabile contractantului, dinamica evoluţiei costurilor, relevante contractului, este semnificativ diferită faţă de dinamica evoluţiei costurilor din perioada ofertată de execuţie, atunci contractantul poate fi îndreptăţit la ajustarea preţului; în acest caz ajustarea preţului se face pentru a compensa costurile suplimentare pe care le suporta contractantul (costuri suplimentare aferente prelungirii perioadei de evaluare a ofertelor) în raport cu costurile pe care contractantul le-ar fi suportat dacă nu ar fi fost prelungită perioada de evaluare a ofertelor.