Art. 40. - Instructiuni Tehnice din 2013 privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deşeurilor extractive şi în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum şi modul de operare cu garanţia financiară pentru refacerea mediului afectat de activităţile miniere

M.Of. 1

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2014
Art. 40
(1)Direcţia generală inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere din cadrul ANRM, prin compartimentele de inspecţie teritorială, împreună cu reprezentanţi ai APM, ai GNM şi, după caz, ai ANAR şi ai ME vor urmări şi vor controla lunar stadiul executării lucrărilor de refacere a mediului pe care titularii permiselor de prospecţiune sau exploatare ori titularii licenţelor de explorare sau exploatare şi le-au asumat prin proiectul tehnic de refacere a mediului şi prin planul de gestionare a deşeurilor extractive, inclusiv a proceselor verbale de recepţie a acestor lucrări. La finalul controlului se întocmeşte un raport de control care este semnat de toţi participanţii.
(2)Titularul/Operatorul are obligaţia de a transmite solicitarea către compartimentele de inspecţie teritorială ale ANRM şi de a participa împreună cu reprezentanţii APM şi GNM şi, după caz, ai ANAR, ME şi IGSU la recepţionarea unor lucrări din proiectul tehnic de refacere a mediului, ori de câte ori acestea sunt finalizate, precum şi pentru verificarea executării unor lucrări ascunse, conform proiectului tehnic de refacere a mediului.