Secţiunea 2 - Exercitarea calităţii de elev - Instructiuni din 2025 privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare

M.Of. 98

În vigoare
Versiune de la: 3 Februarie 2025
SECŢIUNEA 2:Exercitarea calităţii de elev
Art. 48
Calitatea de elev în învăţământul liceal militar se exercită prin frecventarea cursurilor şi prin participarea la toate activităţile cuprinse în programul unităţii de învăţământ, cu excepţia cazurilor în care absentarea de la aceste activităţi este motivată, potrivit prevederilor art. 50.
Art. 49
(1)Cadrele didactice şi instructorii militari au obligaţia să verifice prezenţa elevilor la fiecare oră de curs şi să consemneze absenţele în catalog.
(2)La celelalte activităţi ale colegiului, prezenţa elevilor se urmăreşte de către personalul de serviciu prevăzut în Regulamentul serviciului interior, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.20/2022.
(3)Elevii scutiţi de efort fizic din motive medicale au obligaţia de a fi prezenţi la orele de educaţie fizică şi la orele în care se desfăşoară activităţi practice de pregătire militară.
Art. 50
(1)Absenţele elevilor se pot motiva în următoarele situaţii:
a)probleme de sănătate;
b)boli contagioase în familie;
c)deces în familie;
d)evenimente neprevăzute, personale, familiale sau de altă natură, din cauza cărora elevul nu s-a putut prezenta la ore;
e)participarea la competiţii sau alte activităţi aprobate de către comandantul colegiului, prin ordin de zi pe unitate;
f)executarea serviciului interior, dacă aceştia nu participă la orele de curs.
(2)Motivarea absenţelor se efectuează, după caz, în baza documentelor prevăzute la art. 94 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.726/2024, la care se adaugă planificarea aprobată în cadrul subunităţii de elevi, pentru executarea serviciului interior, dacă aceştia nu participă la orele de curs.
(3)Toate adeverinţele medicale trebuie să aibă viza cabinetului medical al unităţii de învăţământ, care are în evidenţă fişele medicale/carnetele de sănătate ale elevilor.
(4)Absenţele care depăşesc 12 ore consecutive, cu părăsirea garnizoanei, se consemnează în ordinul de zi pe unitate.
(5)Motivarea absenţelor se face de către dirigintele clasei, în baza extrasului din ordinul de zi pe unitate şi a documentelor justificative prezentate de către elev/părinte/reprezentantul legal.
(6)Elevii care se află în una dintre situaţiile menţionate la alin. (1) sau, în cazul minorilor, părinţii/reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a înştiinţa unitatea de învăţământ în termen de 24 de ore şi de a prezenta, în termen de maximum şapte zile de la reluarea activităţilor elevului, documentele justificative pentru motivarea absenţelor.
(7)Pe timpul scutirii medicale, elevul se poate afla la infirmeria colegiului, spitalizat sau la domiciliu, potrivit recomandărilor medicale.
(8)Documentele justificative pentru motivarea absenţelor se păstrează de către profesorul diriginte, pe tot parcursul anului şcolar.
(9)Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (6) atrage, de regulă, declararea absenţelor ca nemotivate şi aplicarea măsurilor ce decurg din aceasta.
(10)Absenţele elevilor care participă la olimpiade şcolare, olimpiada sportului militar liceal, cantonamente şi competiţii de nivel local, naţional sau internaţional sau la alte activităţi aprobate de către comandantul colegiului prin ordin de zi pe unitate se motivează, cu condiţia recuperării materiei pierdute, în vederea încheierii situaţiei şcolare.
Art. 51
În colegiile naţionale militare, reglementările Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind posibilitatea promovării a doi ani într-un an şcolar nu se aplică, având în vedere specificul pregătirii militare.
Art. 52
Drepturile, obligaţiile, interdicţiile, recompensele şi sancţiunile elevilor sunt cele prevăzute în Statutul elevului de colegiu naţional militar.
Art. 53
(1)Şeful promoţiei pentru fiecare colegiu naţional militar este declarat absolventul cu cea mai mare medie generală de absolvire, MGA, calculată astfel: MGA = (2MA + MB)/3, în care MA reprezintă media de absolvire a colegiului, calculată ca medie aritmetică a mediilor generale pe anii de studiu, iar MB media generală a examenului de bacalaureat.
(2)În situaţia în care pe primul loc în ierarhia mediilor generale de absolvire se află, la egalitate, doi sau mai mulţi absolvenţi, aceştia sunt declaraţi "şef de promoţie".