Art. 41. - Instructiuni din 2024 de organizare şi funcţionare a comisiilor de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale, lucrări în domeniul stocării geologice a dioxidului de carbon şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări în domeniul stocării geologice a dioxidului de carbon şi de expertizare, precum şi procedura de atestare a acestei competenţe

M.Of. 1063

În vigoare
Versiune de la: 23 Octombrie 2024
Art. 41
(1)Certificatele de atestare eliberate anterior intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni rămân valabile pe o perioadă de minimum 2 ani pentru persoanele fizice şi de minimum 3 ani pentru persoanele juridice, de la data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni, cu expirarea valabilităţii în luna în care au fost emise sau, după caz, până la retragerea acestora în condiţiile prezentelor instrucţiuni.
(2)Menţinerea valabilităţii certificatului de atestare în condiţiile alin. (1) este condiţionată de prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere a titularului, din care reiese că nu s-au modificat condiţiile îndeplinite la data emiterii certificatului, în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni.
(3)Persoanele fizice sau juridice care deţin certificate de atestare prevăzute la alin. (1) pot solicita vizarea acestora cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea termenului pentru care au fost acordate, în condiţiile prezentelor instrucţiuni.