Art. 130. - Instructiuni din 2010 privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

M.Of. 157 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 11 Martie 2010
Art. 130
La primirea citaţiilor sau a altor acte de procedură penală, pentru care persoana privată de libertate trebuie să semneze o dovadă de luare la cunoştinţă, a cărei restituire către organul emitent este obligatorie, lucrătorul de evidenţă procedează după cum urmează:
a)pune actul de procedură la dispoziţia persoanei private de libertate pentru a fi citit, numai după ce s-au făcut menţiunile necesare în documentarul penal şi actul a fost înregistrat în sistemul informatic;
b)solicită persoanei private de libertate să semneze dovada de îndeplinire a procedurii şi actul de procedură comunicat, menţionând data,
c)semnează în rubrica anume desemnată din actul procedural;
d)expediază dovada de comunicare a actului de procedură organului emitent.