Instructiuni din 2008 de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii
M.Of. 524
Ieşit din vigoare
Art. 21
(1)În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) şi b), documentaţia tehnico-economică pentru proiectul complex de investiţii, care cuprinde atât lucrări de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii noi, inclusiv extinderi, cât şi lucrări de construcţii pentru realizarea intervenţiilor la construcţii existente, inclusiv instalaţiile aferente, asimilate obiectivelor de investiţii, se elaborează în următoarele etape:
a)efectuarea expertizei tehnice / auditului energetic la construcţiile existente, inclusiv instalaţiile aferente, care fac obiectul lucrărilor de intervenţii definite la art. 3 lit. d) din hotărâre;
b)elaborarea studiului de fezabilitate pentru întregul proiect complex de investiţii, cu includerea elementelor specifice din documentaţia de avizare pentru lucrări de intervenţii la construcţii existente, inclusiv instalaţiile aferente, fără elaborarea distinctă a acesteia;
c)întocmirea devizului general pentru întregul proiect complex de investiţii, cu evidenţierea distinctă pe capitole şi subcapitole de cheltuieli a valorii aferente lucrărilor de investiţii şi lucrărilor de intervenţii la construcţii existente, inclusiv instalaţii aferente.
(2)Elementele specifice din documentaţia de avizare pentru lucrări de intervenţii care se includ în studiul de fezabilitate elaborat în condiţiile alin. (1) privesc în principal:
a)descrierea situaţiei existente a obiectivului de investiţii şi concluziile raportului de expertiză tehnică / audit energetic, care se elaborează cu respectarea structurii prevăzute la lit. A «Piese scrise», secţiunea «Descrierea investiţiei» din anexa nr. 3 «Conţinutul-cadru al documentaţiei de avizare pentru lucrări de intervenţii» la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 şi se includ distinct la lit. A «Piese scrise», secţiunea «Informaţii generale privind proiectul», punctul 2 «Descrierea investiţiei» din anexa nr. 2 «Conţinutul-cadru al studiului de fezabilitate»;
b)descrierea lucrărilor de bază şi a celor rezultate ca necesar de efectuat în urma realizării lucrărilor de bază, descrierea, după caz, a lucrărilor de modernizare efectuate în spaţiile consolidate / reabilitate / reparate, a consumurilor de utilităţi şi altele asemenea, care se elaborează cu respectarea structurii prevăzute la lit. A «Piese scrise», secţiunea «Date tehnice ale investiţiei» din anexa nr. 3 «Conţinutul-cadru al documentaţiei de avizare pentru lucrări de intervenţii» la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 şi se includ distinct la lit. A «Piese scrise», secţiunea «Informaţii generale privind proiectul», pct. 3 «Date tehnice ale investiţiei» din anexa nr. 2 «Conţinutul-cadru al studiului de fezabilitate»;
c)analiza comparativă a costului realizării lucrărilor de intervenţii faţă de valoarea de inventar a construcţiei existente, care se elaborează cu respectarea structurii prevăzute la lit. A «Piese scrise», secţiunea «Indicatori de apreciere a eficienţei economice» din anexa nr. 3 «Conţinutul - cadru al documentaţiei de avizare pentru lucrări de intervenţii» la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 şi se include distinct la lit. A «Piese scrise», secţiunea «Analiza cost-beneficiu» din anexa nr. 2 «Conţinutul-cadru al studiului de fezabilitate»;
d)avize şi acorduri de principiu, specifice tipului de intervenţie.
(3)Studiul de fezabilitate elaborat pentru proiectul complex de investiţii se aprobă în condiţiile legii.
În aplicarea prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii", lit. A "Prevederi generale", art. 5, actualizarea devizului general se efectuează în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, respectiv ale art. 44 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Valoarea actualizată se compune din valoarea cheltuielilor legal efectuate până la data actualizării, conform evidenţelor contabile, şi din valoarea restului de executat multiplicat cu indicele de preţuri de consum lunar (total), comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat între data întocmirii devizului general şi data actualizării.FORMULARUL F1 | ||
OBIECTIV ............................. (denumirea) | PROIECTANT ............................. (denumirea) | |
CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv | ||
Nr. crt. | Nr. cap./ subcap. deviz general | Denumirea capitolelor de cheltuieli | Valoarea cheltuielilor/obiect, exclusiv TVA | Din care C+M | ||
Mii lei | Mii euro*) | Mii lei | Mii euro*) | |||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
1 | 1.2 | Amenajarea terenului 1.1................................... | ||||
2 | 1.3 | Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială 2.1............. ................................ | ||||
3 | 2 | Realizarea utilităţilor necesare obiectivului 3.1..................... ................................................ | ||||
4 | 3.1 | Studii de teren 4.1................................................... | ||||
5 | 3.3 | Proiectare (numai în cazul în care obiectivul se realizează în sistemul "design & build") | ||||
6 | 4 | Investiţia de bază 6.1. Obiect 01.................................... | ||||
7 | 5.1 | Organizare de şantier 7.1...................................................... | ||||
total valoare (exclusiv TVA): | ...mii lei | ...mii euro*) | ....mii lei | ...mii euro*) | ||
Taxa pe valoarea adăugată | ....mii lei | ....mii lei | ||||
total valoare (inclusiv TVA): | ....mii lei | ....mii lei | ||||
Proiectant, ..................... (semnătură autorizată) |
FORMULARUL F2 | ||
OBIECTIV ............................. (denumirea) | PROIECTANT ............................. (denumirea) | |
CENTRALIZATORUL pe categorii de lucrări, pe obiecte | ||
Nr. crt. | Nr. cap./ subcap deviz pe obiect | Cheltuieli pe categoria de lucrări | Valoarea, exclusiv TVA | |
Mii lei | Mii euro*) | |||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
1 | I | Lucrări de construcţii | ||
2 | 1 | Terasamente | ||
3 | 2 | Construcţii | ||
4 | 3 | Izolaţii | ||
5 | 4 | Instalaţii electrice | ||
6 | 5 | Instalaţii sanitare | ||
7 | 6 | Instalaţii de încălzire,................... | ||
8 | 7 | Instalaţii de alimentare cu gaze naturale | ||
9 | 8 | Instalaţii de comunicaţii | ||
... | ... | .............................. | ||
Total I | ||||
... | II | Montaj utilaje şi echipamente tehnologice | ||
... | ... | .............................. | ||
Total II | ||||
... | III | Procurare | ||
........ | ........ | Utilaje şi echipamente tehnologice | ||
........ | ........ | Utilaje şi echipamente de transport | ||
........ | ........ | Dotări | ||
Total III | ||||
total valoare (exclusiv TVA): | ..... mii lei | ....mii euro*) | ||
Taxa pe valoarea adăugată | ..... mii lei | - | ||
TOTAL VALOARE: | ..... mii lei | - | ||
Proiectant, ..................... (semnătură autorizată) |
FORMULARUL F3 | ||
OBIECTIV ............................. (denumirea) | PROIECTANT ............................. (denumirea) | |
LISTA cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări | ||
Nr. crt | Capitolul de lucrări | U.M. | Cantitate | Preţul unitar a) materiale b) manoperă c) utilaj d) transport ............. Total a)+b)+c)+d) | M Materiale (3 x 4a) | m Manoperă (3 x 4b) | u Utilaj (3 x 4c) | t Transport (3 x 4d) | Total (3x4) |
SECŢIUNE TEHNICĂ | SECŢIUNE FINANCIARĂ | ||||||||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
1 | Capitol de lucrare 1.1. Subcapitol 1.2. Subcapitol | ||||||||
2 | Capitol de lucrare 2.1 Subcapitol 2.2 Subcapitol | ||||||||
Cheltuieli directe | M | m | U | t | T | ||||
Alte cheltuieli directe: - CAS - şomaj - fond de risc - alte cheltuieli conform prevederilor legale, nominalizate: | |||||||||
TOTAL CHELTUIELI DIRECTE: | M0 | m0 | U0 | t0 | T0 | ||||
Cheltuieli indirecte = T0 x % | l0 | ||||||||
Profit = (T0 + l0) x % | P0 | ||||||||
TOTAL GENERAL: | V0 = T0+ l0+P0 | ||||||||
Proiectant, ..................... (semnătură autorizată) |
FORMULARUL F4 | ||
OBIECTIV ............................. (denumirea) | PROIECTANT ............................. (denumirea) | |
LISTA cu cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice, inclusiv dotări | ||
Nr. crt. | Denumirea | U.M. | Preţul unitar - lei/U. M.- | Valoarea (exclusiv TVA) -mii lei - (3x4) | Furnizorul (denumire, adresă, telefon, fax) | Fişa tehnică ataşată |
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
1 | Obiect 01 | |||||
a)...................... | Fisa tehnică nr. ........... | |||||
b)...................... | Fisa tehnică nr. ............ | |||||
...................... | Fisa tehnică nr. ............ | |||||
2 | Obiect 02 | |||||
a)...................... | Fisa tehnică nr. .......... | |||||
b)..................... | Fisa tehnică nr. .......... | |||||
...................... | Fisa tehnică nr. .......... | |||||
... | ...................... | Fisa tehnică nr. .......... | ||||
TOTAL: | Mii lei: | |||||
Euro*): | ||||||
Proiectant, ..................... (semnătură autorizată) |
FORMULARUL F5 | ||
OBIECTIV ............................. (denumirea) | PROIECTANT ............................. (denumirea) | |
FIŞA TEHNICĂ Nr......... (Se completează pentru fiecare utilaj, echipament tehnologic, dotări etc.) | ||
Nr. crt. | Specificaţii tehnice impuse prin Caietul de sarcini | Corespondenţa propunerii tehnice cu specificaţiile tehnice impuse prin Caietul de sarcini | Producător |
0 | 1 | 2 | 3 |
1 | Parametrii tehnici şi funcţionali ................................................... | ||
2 | Specificaţii de performanţă şi condiţii privind siguranţa în exploatare ................................................... | ||
3 | Condiţii privind conformitatea cu standardele relevante ................................................... | ||
4 | Condiţii de garanţie şi postgaranţie ................................................... | ||
5 | Alte condiţii cu caracter tehnic ................................................... |
Proiectant, ..................... (semnătură autorizată) |
FORMULARUL F6 | ||
OBIECTIV ............................. (denumirea) | PROIECTANT ............................. (denumirea) | |
GRAFICUL GENERAL de realizare a investiţiei publice | ||
Nr. crt. | Denumirea obiectului | Anul 1 | ... | Anul n | ||
Luna | ||||||
1 | 2 | 3 | ... | n | ||
I | Organizare de şantier | |||||
1 | Obiect 01 Categoria de lucrări: .......................................................................... .......................................................................... | |||||
2 | Obiect 02 Categoria de lucrări: .......................................................................... .......................................................................... | |||||
... | Obiect... Categoria de lucrări: .......................................................................... .......................................................................... | |||||
Proiectant, ..................... (semnătură autorizată) |
Sector | |
Perioada de referinţă (ani) | |
Energie | 15-25 |
Apă şi mediu | 30 |
Căi ferate | 30 |
Porturi şi aeroporturi | 30 |
Drumuri | 25-30 |
Industrie | 10 |
Alte servicii | 15 |
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (5)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Ordinul 276/2009 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 863/2008
- Ordinul 863/2008 pentru aprobarea ''Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii''
Acte influenţate numărul de obiecte din listă: (2)
- Hotararea 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii
- Metodologie din 2008 privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii