Art. 11. - Instructiuni din 2007 de aplicare a prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.408 din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii şi ale Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 574 din 21 martie 1972 care stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.408 din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii, în domeniul prestaţiilor familiale

M.Of. 42

În vigoare
Versiune de la: 21 Octombrie 2009
Art. 11
(1)Lucrătorul migrant care desfăşoară o activitate în România are dreptul, pentru membrii săi de familie care îşi au reşedinţa pe teritoriul altui stat membru, la prestaţiile familiale din România, prevăzute la art. 2 alin. (1), ca şi cum aceştia şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul ţării noastre.
(2)Dacă membrii familiei lucrătorului prevăzut la alin. (1) primesc prestaţii familiale în baza legislaţiei din ţara de reşedinţă a acestora, fără ca aceştia să desfăşoare o activitate salarială sau independentă, în aceeaşi perioadă în care lucrătorul migrant primeşte prestaţii familiale pentru acelaşi membru de familie din partea statului român, dreptul la prestaţiile familiale din statul membru în care îşi au reşedinţa membrii familiei acestuia se suspendă.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2), dacă valoarea prestaţiilor familiale plătite de statul membru de reşedinţă este mai mare decât cea prevăzută de statul român, atunci statul membru de reşedinţă al membrilor de familie ai lucrătorului migrant are obligaţia de a plăti diferenţa dintre nivelul cuantumului prestaţiilor acordate de statul român şi nivelul cuantumului prestaţiilor plătite pe teritoriul acestui stat.
(4)Dacă o cerere de prestaţii nu este depusă în statul membru pe teritoriul căruia membrii de familie ai lucrătorului migrant îşi au reşedinţa, direcţiile teritoriale stabilesc dreptul la prestaţiile familiale ca şi cum aceste prestaţii ar fi acordate de primul stat membru.