Art. 36. - Instructiuni din 2006 pentru activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr. 201

M.Of. 23 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 36
(1)Pe timpul remizării locomotivei, personalul tehnic de specialitate poate efectua operaţiuni de întreţinere, remedieri şi reparaţii la instalaţiile şi agregatele la care personalul de locomotivă a semnalat probleme în exploatare, cu condiţia ca durata acestor intervenţii să nu fie mai mare decât durata programată de remizare a locomotivei.
(2)Dacă durata intervenţiilor de la alin. (1) este mai mare decât durata programată de remizare a locomotivelor, iar problemele semnalate nu permit ieşirea locomotivei din unitatea de tracţiune în condiţiile prevăzute în prezentele instrucţiuni, personalul de specialitate va aviza revizorul de locomotivă şi şeful de tură din unitatea de tracţiune despre situaţia creată, iar locomotiva va fi înlocuită în program cu o locomotivă corespunzătoare.
(3)Obligaţiile revizorului de locomotivă privind starea tehnică a locomotivei sunt prevăzute în Anexa 4.