Capitolul ii1 - Complementaritatea de roluri a autorităţii publice şi a particularilor în vederea aplicării art. 5 şi 6 din lege - Instructiuni din 2005 privind soluţionarea de către Consiliul Concurenţei a plângerilor referitoare la prevederile art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificările si completările ulterioare

M.Of. 472

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 3 Iunie 2005
CAPITOLUL II1:Complementaritatea de roluri a autorităţii publice şi a particularilor în vederea aplicării art. 5 şi 6 din lege
5.Instanţele judecătoreşti sunt abilitate să apere drepturile persoanelor fizice şi ale celor juridice, care decurg din prevederile art. 5 şi 6 din lege.
6.Instanţele judecătoreşti pot decide asupra validităţii sau nulităţii contractelor încheiate şi numai ele pot acorda despăgubiri persoanelor fizice în cazul încălcării art. 5 şi 6 din lege. Pentru a asigura eficacitatea deplină a regulilor în domeniul concurenţei, orice persoană poate solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite, cauzate de un contract sau de un comportament susceptibil să restrângă ori să denatureze concurenţa. Aceste acţiuni în recuperarea daunelor în faţa instanţelor judecătoreşti, având natura de a descuraja agenţii economici de a încheia sau de a aplica acordurile ori practicile care restrâng concurenţa, sunt susceptibile să contribuie semnificativ la menţinerea unei concurenţe efective.
7.Acţiunea în faţa instanţelor judecătoreşti are următoarele avantaje pentru reclamanţi:
a)instanţele judecătoreşti pot acorda despăgubiri pentru pierderile suferite ca o consecinţă a încălcării art. 5 şi 6 din lege, pot dispune măsuri asigurătorii şi pot acorda cheltuieli de judecată;
b)instanţele judecătoreşti pot decide asupra revendicărilor referitoare la plăţi sau la executarea obligaţiilor contractuale întemeiate pe un contract sau acord analizat conform prevederilor art. 5 din lege.