Capitolul v - Avize pentru activitatea de modificare - Instructiuni din 2005 de metrologie legala I.M.L. 6-05 avize
M.Of. 46
În vigoare Versiune de la: 28 Iulie 2010
CAPITOLUL V:Avize pentru activitatea de modificare
Art. 12
(1)În vederea obţinerii avizului pentru activitatea de modificare, solicitantul trebuie sa îndeplinească următoarele cerinţe:
a)să fie înregistrat în România, având declarată în actul constitutiv activitatea de modificare a mijloacelor de măsurare;
b)să aibă condiţii tehnico-organizatorice adecvate modificării mijloacelor de măsurare pentru care se solicită avizul, respectiv existenţa procedurilor, a personalului, a spaţiului şi a dotării tehnice necesare efectuării activităţilor de modificare, inclusiv documentaţia necesară modificării obţinută de la producător;
a)să fie înregistrat în România, având declarată în actul constitutiv activitatea de modificare a mijloacelor de măsurare;
b)să aibă condiţii tehnico-organizatorice adecvate modificării mijloacelor de măsurare pentru care se solicită avizul, respectiv existenţa procedurilor, a personalului, a spaţiului şi a dotării tehnice necesare efectuării activităţilor de modificare, inclusiv documentaţia necesară modificării obţinută de la producător;c)[textul din Art. 12, alin. (1), litera C. din capitolul V a fost abrogat la 28-iul-2010 de Art. I, punctul 16. din Hotarirea 589/2010]
d)sa asigure garanţia lucrărilor de modificare efectuate;
e)sa asigure efectuarea verificării metrologice după modificare în condiţiile instrucţiunilor de metrologie legala IML 3-05;
f)sa asigure condiţiile necesare realizării controlului metrologic legal prin supraveghere.
(2)Îndeplinirea cerinţelor de la lit. d) - f) se demonstrează de către solicitant prin prezentarea unei declaraţii pe proprie răspundere.
Art. 13
În cadrul supravegherii activităţii de modificare se analizează cel puţin:
a)respectarea cerinţelor care au stat la baza acordării avizului pentru exercitarea activităţii;
b)menţinerea dotării tehnice utilizate pentru modificarea mijloacelor de măsurare pentru care s-a eliberat avizul;
c)modul de asigurare a verificărilor metrologice a mijloacelor de măsurare modificate;
d)modul de manipulare, transport, depozitare şi livrare a mijloacelor de măsurare modificate;
e)modul de asigurare a service-ului în garanţie pentru mijloacele de măsurare modificate.