Art. 28. - Instructiuni din 2005 de metrologie legala I.M.L. 6-05 avize

M.Of. 46

În vigoare
Versiune de la: 28 Iulie 2010
Art. 28
În urma constatării de neconformitati se decide restrângerea, suspendarea sau retragerea avizului, după cum urmează:
a)restrângerea avizului: în cazul constatării de neconformitati care afectează parţial avizul şi a nerezolvarii acestora în termenele stabilite, cum ar fi, expirarea valabilităţii aprobării de model, unde este cazul, pentru unul sau mai multe tipuri de mijloace de măsurare, şi altele asemenea;
b)suspendarea avizului: în cazul constatării de neconformitati care afectează integral avizul şi a nerezolvarii acestora în termenele stabilite, cum ar fi: neasigurarea legalităţii mijloacelor de măsurare care fac obiectul activităţii pentru care s-a obţinut avizul, nementinerea condiţiilor tehnico-organizatorice în care s-a obţinut avizul, neasigurarea condiţiilor necesare realizării controlului metrologic legal prin supraveghere, şi altele asemenea, la prima abatere pe perioada de valabilitate a avizului. Suspendarea se aplica până la rezolvarea neconformitatilor;
c)retragerea avizului: în cazul constatării de neconformitati care afectează parţial sau integral avizul, la a doua abatere pe perioada de valabilitate a avizului.