Art. 14. - Instructiuni din 2004 privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României
M.Of. 117
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 10 Aprilie 2004
Art. 14
Entităţile prevăzute la art. 1 lit. b) trebuie să aibă asigurată, pentru fiecare punct de schimb valutar, dotarea necesară derulării activităţii de schimb valutar. Prin dotare se înţelege următoarele:
a)ghişeu care să asigure izolarea casierului, precum şi păstrarea şi manipularea în deplină siguranţă a valorilor;
b)tehnică de calcul (aparat de marcat electronic fiscal sau calculator, după caz) şi programe care să asigure emiterea bonurilor fiscale (pentru schimb valutar), respectiv a buletinelor de schimb valutar, precum şi evidenţa operaţiunilor;
c)aparat de verificare a autenticităţii bancnotelor;
d)orice alte dotări prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv cele care asigură îndeplinirea condiţiilor legale privind păstrarea în deplină securitate a valorilor.