§ 664. - Initiativa Legislativa din 2024 a cetăţenilor potrivit legii nr. 189/1999 - ''Constituţia Suveranităţii'' - Proiect de revizuire a Constituţiei României

M.Of. 531

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2024
Noua propunere clarifică şi extinde aceste competenţe, conferind Curţii un rol mai activ în unificarea practicii judiciare, prin dezlegarea chestiunilor de drept ce pot avea o importanţă majoră în materie. Această revizuire este esenţială pentru consolidarea încrederii cetăţeanului în sistemul judiciar. O interpretare unitară a legii înseamnă predictibilitate şi echitate, iar acestea sunt piloni ai statului de drept şi ai democraţiei. O justiţie predictibilă este o justiţie în care fiecare cetăţean poate să îşi înţeleagă drepturile şi să anticipate rezultatele litigiilor în care este implicat, contribuind astfel la o societate mai justă şi mai ordonată. În plus, modificarea propusă poate avea un impact pozitiv în reducerea suprasolicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin clarificarea competenţelor acesteia se poate evita aglomerarea rolului său cu cazuri care, deşi importante, pot fi rezolvate la nivelul instanţelor inferioare, asigurând astfel o mai bună gestionare a resurselor judiciare.