§ 556. - Initiativa Legislativa din 2024 a cetăţenilor potrivit legii nr. 189/1999 - ''Constituţia Suveranităţii'' - Proiect de revizuire a Constituţiei României

M.Of. 531

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2024
(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Camera sesizată se pronunţă de urgenţă asupra ordonanţei, aceasta fiind trimisă celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei de urgenţă. Dacă în termen de cel mult 90 de zile de la adoptarea de către prima Cameră sesizată Camera decizională nu se pronunţă asupra ordonanţei de urgenţă, aceasta este considerată respinsă.