§ 426. - Initiativa Legislativa din 2024 a cetăţenilor potrivit legii nr. 189/1999 - ''Constituţia Suveranităţii'' - Proiect de revizuire a Constituţiei României

M.Of. 531

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2024
Modificarea alineatului (1) din articolul 74 (cu denumirea marginală de Iniţiativa legislativă), care are în prezent următoarea formulare "(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.", este de natură a spori democraţia în România, de a creşte gradul de implicare şi încrederea românului în Parlament, dar şi influenţa şi puterea cetăţeanului în actul de legiferare din România. Pentru acest motiv a fost scăzut numărul cetăţenilor cu drept de vot care trebuie să semneze o iniţiativă legislativă de la 100.000 la 30.000 de cetăţeni, fiind eliminate şi celelalte condiţii menţionate în precedenta formulare a textului constituţional, toate fiind de natură a îngreuna procesul de legiferare populară.