§ 246. - Initiativa Legislativa din 2024 a cetăţenilor potrivit legii nr. 189/1999 - ''Constituţia Suveranităţii'' - Proiect de revizuire a Constituţiei României

M.Of. 531

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2024
Aceste garanţii sunt întărite şi confirmate prin stipularea expresă în Constituţie a "principiului egalităţii de arme între acuzare şi apărare la cel mai înalt nivel", principiu care nu are anterior prezentei revizuiri o reflectare la nivel de constituţie. Dreptul la egalitatea de arme a fost consacrat pentru prima dată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 27 iunie 1968, în Cauza Neumeister c. Suediei, iar prima condamnare pentru nerespectarea acestui drept a fost pronunţată prin Hotărârea din 16 iulie 1971, în Cauza Ringeisein c. Austriei. Esenţa acestei garanţii constă în faptul că fiecărei părţi i se conferă o posibilitate rezonabilă în a-şi prezenta cauza în astfel de condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă faţă de adversarul său; astfel, instanţa de judecată trebuie să creeze posibilităţi egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru argumentarea poziţiei fiecărei părţi.