Nou § 43. - Incheiere din 2024 având ca obiect anulare acte administrativ-fiscale
M.Of. 52
În vigoare Versiune de la: 23 Ianuarie 2026
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, arătând că obligaţiile fiscale principale şi accesorii stabilite în sarcina reclamantei, în cuantum de 14.500.000 lei, i se impută, motivându-se că, chiar dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, nu îndeplineşte alte două condiţii prevăzute în cuprinsul ordinelor atacate, respectiv condiţia unei cifre de afaceri minime de 80% realizate din construcţii, pe teritoriul României, şi a doua condiţie ca salariaţii pentru care se aplică facilităţile fiscale să nu fi fost detaşaţi. Prima condiţie a fost instituită prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Strategie şi Prognoză nr. 239/2019 şi a fost preluată în 4 ordine subsecvente. Partea a formulat cerere în anularea deciziilor de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, de asemenea, a formulat cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care a fost admisă definitiv, astfel cum a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, precum şi cerere de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din legea contenciosului, cerere care a fost, de asemenea, admisă definitiv, şi cerere de suspendare a acţiunii în anularea actelor administrativ-fiscale întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, cerere admisă până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea ordinului ce face obiectul dosarului de fond. Cu privire la modalitatea de calcul al cifrei de afaceri, reclamanta, prin avocat, învederează că a arătat unde anume cele două ordine a căror anulare o solicită fac referire la Ordinul nr. 239/2019, ordinul-mamă dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal. Prin OUG nr. 43/2019, art. 60 pct. 5 a fost modificat, de esenţă fiind adăugarea lit. e), care face trimitere la anumite ordine ce vor fi emise, arătând clar şi ceea ce urmează să reglementeze aceste ordine. Prin Sentinţa nr. 3/2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi rămasă definitivă prin respingerea recursului de către ÎCCJ, curtea de apel a constatat nulitatea Ordinului nr. 239/2019. În afară de anularea acestui ordin, au fost anulate şi alte două ordine succesiv, respectiv Ordinul nr. 1.942/2020 şi nr. 2.841/2020.